Ministrul ceh de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus la Praga, după publicarea LISTEI NEGRE

Ministrul ceh de Externe, Lubomír Zaorálek, l-a convocat, luni, pe ambasadorul rus la Praga, Serghei Kiselev, pentru ca acesta să ofere explicaţii după publicarea listei cu oficiali din ţările UE care au interdicţie de a intra în Rusia, relatează Czech News Agency.

1250 afișări
Imaginea articolului Ministrul ceh de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus la Praga, după publicarea LISTEI NEGRE

Ministrul ceh de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus la Praga, după publicarea LISTEI NEGRE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Purtătorul de cuvânt al MAE ceh, Michaela Lagronová, a anunţat că ministrul de Externe, Lubomír Zaorálek, l-a convocat, luni, pe ambasadorul rus, Serghei Kiselev, pentru ca diplomatul să dea explicaţii pe marginea listei cu cei 89 de oficiali din statele membre UE cărora li s-a interzis să intre în Rusia, scrie Czech News Agency, preluată de Prague Post.

Pe listă se află şi cinci cetăţeni cehi, printre care fostul ministru de Externe Karel Schwarzenberg.

Totodată, Zaorálek doreşte ca diplomatul să dea explicaţii după ce un post rus de televiziune a transmis un documentar despre invazia sovietică în Cehoslovacia, din 1968.

Experţii cehi susţin că documentarul realizat de ruşi distorsionează istoria, iar Lagronová a precizat că ministrul de Externe de la Praga este "indignat" de acest documentar.

Premierul olandez, Mark Rutte, a anunţat, vineri, în conferinţa săptămânală de presă, că mai multe ambasade ale ţărilor UE de la Moscova au primit, joi, o listă neagră cu numele unor oficiali cărora li se interzice intrarea în Rusia.

Pe listă, primită şi de Ambasada României la Moscova, se află cinci cetăţeni români: Iulian Chifu, fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Eugen Tomac, liderul Partidului Mişcarea Populară, Gheorghe Haţegan, director general adjunct la Transgaz, Adrian Cioroianu, avizat recent pentru postul de delegat permanent pe lângă UNESCO, şi Tiberiu-Liviu Chodon, comandor al Forţelor Navale Române.

Pe listă mai apar, printre alţii, liderul grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, Jerzy Buzek, fostul preşedinte al Parlamentului European, vicepremierul britanic Nick Clegg, John Sawers, fost director al MI6, şi Stefan Fule, fost comisar european pentru extindere.

Totodată, lista cuprinde europarlamentari şi lideri politici din Germania, Spania, Suedia, Olanda, Letonia, Danemarca, Lituania, Polonia, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Cehia, Estonia, Franţa, Grecia şi Finlanda.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici