- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministrul finlandez de Interne confirmă opoziţia ţării sale faţă de aderarea României la Schengen
Ministrul finlandez de Interne, Paivi Rasanen, a confirmat opoziţia ţării sale faţă de aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, precizând că decizia a fost luată în urma unor discuţii în comisii ale Parlamentului şi Guvernului de la Helsinki, relatează postul TV YLE.
Ministrul finlandez de Interne confirmă opoziţia ţării sale faţă de aderarea României la Schengen
Rasanen a precizat că decizia a fost luată ca urmare a progreselor insuficiente ale celor două ţări în privinţa aplicării legii, situaţiei minorităţilor, corupţiei guvernamentale şi a criminalităţii organizate.
"Cele două state îndeplinesc criteriile tehnice pentru aderare, dar nu avem încredere deplină că vor putea asigura protecţia graniţelor UE - din cauza corupţiei, printre altele", a spus ea.
"Subiectul a fost discutat în comisii ale Parlamentului şi Cabinetului (...) Iar poziţia noastră privind aderarea a fost negativă", a precizat Rasanen, adăugând că le-a transmis omologilor săi român şi bulgar poziţia Finlandei, iar ei au înţeles motivaţia deciziei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
CNN: Un spion egiptean a schimbat termenii acordului de încetare a focului în Gaza prezentat Hamas, surprinzându-i pe negociatori
-
China, din nou în vizorul acuzaţiilor. Marea Britanie afirmă că Beijingul a oferit Rusiei ,,ajutor letal” pentru invazia din Ucraina
-
Când ar putea UE să înceapă oficial negocierile de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova? Pasul ar putea întâlni obstacole după preluarea preşedinţiei UE de către Budapesta
-
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Miniştrii europeni de Interne urmează să discute, joi, la Bruxelles, despre aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, însă Olanda a anunţat încă de vineri că se va opune acestei decizii. De fapt, Consiliul JAI ia în discuţie, joi, varianta de compromis - aceea a aderării în trepte a României şi Bulgariei la Schengen, deşi Olanda a afirmat că se va opune şi acestei variante.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO