- Home
- Externe
- LONDRA, (05.09.2018, 00:01)
- Teodora Marinescu
OIAC confirmă că cele două persoane intoxicate în Amesbury au fost expuse la Noviciok
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat marţi, în urma unor teste efectuate în laboratoare, că cele două persoane intoxicate în oraşul britanic Amesbury, în luna iulie, au fost expuse la agentul neurotoxic Noviciok, relatează Reuters şi Politico.eu.

OIAC confirmă că cele două persoane intoxicate în Amesbury au fost expuse la Noviciok
OIAC a declarat că Dawn Sturgess, 44 de ani, şi Charlie Rowley, 45 de ani, au fost expuşi la aceeaşi substanţă utilizată în atacul neurotixic ce l-a vizat pe fostul spion rus Serghei Skripal.
Una dintre victime, Dawn Sturgess, a decedat în spital după ce a fost expusă la agentul neurotoxic.
La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), şi fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în oraşul Salisbury. Ambii au reuşit să supravieţuiască, fiind ulterior externaţi din spital.
Marea Britanie şi alte ţări occidentale din cadrul NATO şi Uniunii Europene au atribuit Rusiei atacul neurotoxic comis pe 4 martie în orăşelul britanic Salisbury vizându-l pe fostul agent secret rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia, Iulia Skripal. Administraţia Vladimir Putin a negat orice implicare în acest atac şi a cerut dovezi concrete, propunând să participe la investigaţie. Moscova a acuzat Guvernul Theresa May de lipsă de transparenţă privind starea celor doi cetăţeni ruşi. Moscova a sugerat în mai multe rânduri că atacul ar putea fi o înscenare care ar avea obiectivul sancţionării Rusiei.




Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe