Peste 42.000 de păsări de la o fermă din Olanda, sacrificate din cauza gripei aviare

Autorităţile olandeze urmează să sacrifice 42.700 de curcani de la o fermă situată în Kelpen-Oler (sud-estul Olandei), după ce au identificat virusul H5 al gripei aviare la aceste păsări, a anunţat Ministerul olandez al Agriculturii.

199 afișări
Imaginea articolului Peste 42.000 de păsări de la o fermă din Olanda, sacrificate din cauza gripei aviare

Peste 42.000 de păsări de la o fermă din Olanda, sacrificate din cauza gripei aviare (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto))

"Gripa aviară a fost descoperită în această crescătorie de curcani în urma testelor obişnuite", a declarat pentru AFP Murco Mijnlieff, un purtător de cuvânt al ministerului.

"Este vorba probabil de o variantă mai uşoară a virusului, care nu este periculoasă pentru om", a subliniat Mijnlieff.

Autorităţile au interzis transportul păsărilor, ouălelor şi al dejecţiilor păsărilor pe o rază de trei kilometri în jurul crescătoriei contaminate şi vor fi efectuate analize în 25 de ferme de păsări situate în apropierea acesteia.

"Testăm aceste societăţi, dacă vom constata vreo contaminare, va trebui să ucidem păsăsrile respective", a adăugat purtătorul de cuvânt, afirmând că rezultatele testelor urmează să fie cunoscute în următoarele zece zile.

Forma cea mai periculoasă a gripei aviare este produsă de virusul H5N1, care a infectat aproximativ 600 de persoane în momentul apariţiei sale, în 2003, provocând moarteaa 300 dintre ele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici