- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Poliţia rusă acuză un jurnalist că şi-a înscenat agresiunea
Poliţia din regiunea Moscova a afirmat, miercuri, că jurnalistul rus Anatoli Adamciuk, bătut luni, şi-a înscenat agresiunea, acuzaţii pe care acesta le dezminte.
Poliţia rusă acuză un jurnalist că şi-a înscenat agresiunea (Imagine: www.zhukvesti.ru)
"Poliţia a stabilit (...) că iniţiatorul şi planificatorul atacului este reclamantul", afirmă poliţia într-un comunicat, precizând că jurnalistul i-a plătit cu 1.000 de ruble (23 de euro) pe doi adolescenţi pentru a-l ataca. Aceştia din urmă ar fi mărturisit.
Adamciuk, jurnalist al cotidianului local din Jukovski (suburbie a Moscovei) Jukovskie Vesti, a dezminţit aceste acuzaţii. Încă de marţi, el afirma, pe site-ul cotidianului său www.zhukvesti.ru, că poliţiştii au venit să îl interogheze la spital şi îl acuză că şi-a înscenat agresiunea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
A murit Kabosu, celebra cățelușă care a inspirat meme-ul Doge
-
Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al SRI, Florian Coldea: „E sfârşit de epocă. (...) După ce se termină alegerile şi se reface structura, osatura statului, trebuie să o luăm fix de la zero"
-
Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza
-
Slovacia, indecisă în legătură cu sprijinul pentru şefia NATO. Bratislava aşteaptă un răspuns din partea lui Rutte şi a lui Iohannis privind securitatea ţării
"Ei au explicat că ancheta penală nu este la fel de simplă cum părea la început, şi că m-au acuzat de automutilare, că am înşelat pe toată lumea", a declarat el într-o înregistrare postată pe site.
Adamciuk, care suferă de traumatism cranian şi de comoţie cerebrală, a declarat că a refuzat să "răspundă întrebărilor provocatoare" ale poliţiştilor.
"Aşteptăm un răspuns din partea biroului procurorului. Ceea ce se întâmplă acolo, transformarea victimei în agresor, este fără precedent", a considerat un coleg al jurnalistului, Serghei Subbotin.
Adamciuk a publicat mai multe articole ce critică autorităţile locale că au tăiat o mare parte din pădurea din Jukovski pentru a construi o autostradă către aerodromul care găzduieşte în fiecare an prestigiosul salon de aeronautică Maks. Iniţiativa a suscitat proteste vehemente din partea locuitorilor.
Anatoli Adamciuk a fost agresat la 48 de ore de la atacul împotriva unui alt jurnalist rus, Oleg Kaşin, de la cotidianul independent Kommersant, plasat în comă artificială după ce a fost grav rănit de doi agresori, care l-au bătut violent fără să fure ceva.
Numeroşi jurnalişti au fost agresaţi, răniţi sau asasinaţi în ultimii ani în Rusia, anchetele poliţiei ducând foarte rar la un rezultat.
Cazul cel mai cunoscut este cel a jurnalistei de opoziţie Anna Politkovskaia, asasinată la Moscova în 2006. După patru ani, comanditarul acestui asasinat nu a fost încă indetificat de justiţie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO