- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedinţia UE: Două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind Schengen
Preşedinţia poloneză a UE a anunţat că două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind Schengen, arătând că România şi Bulgaria au primit promisiunea, la data aderării la UE, că dacă îndeplinesc condiţiile necesare vor fi admise în Schengen, însă "promisiunea a fost încălcată".
Preşedinţia UE: Două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind Schengen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Astăzi, două state membre au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind extinderea Schengen. Acest lucru ne duce la o concluzie tristă în privinţa încrederii reciproce între statele membre", a declarat Jerzy Miller, ministrul polonez de Interne, joi, la Bruxelles.
"La data semnării Tratatului de aderare, România şi Bulgaria au primit promisiunea că, dacă îndeplinesc condiţiile necesare, vor fi admise în Spaţiul Schengen. Ştim din aprilie că au îndeplinit condiţiile. Azi, promisiunea a fost încălcată", a mai spus ministrul polonez.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Poate fi gamingul o carieră de succes? Tom Gardiner câștigă în prezent până la 30.000 lire sterline pe lună din YouTube
-
Cazanciuc: 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan
-
Răspunsul lui Ciolacu, întrebat dacă vor mai creşte salariile bugetarilor
-
Un iaht a fost atacat de mai multe orci. Nava s-a scufundat în largul coastei Gibraltarului
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO