Ratko Mladici ameninţă cu greva foamei în cazul în care nu îi sunt îndeplinite solicitările

Fostul lider al sârbilor bosniaci, Ratko Mladici, cere să îi fie furnizată asistenţă medicală, să i se plătească un avocat şi să i se permită familiei să îl viziteze, în caz contrar ameninţând cu greva foamei şi refuzul de a lua medicamente, relatează cotidianul sârb Blic, în ediţia electronică.

408 afișări
Imaginea articolului Ratko Mladici ameninţă cu greva foamei în cazul în care nu îi sunt îndeplinite solicitările

Ratko Mladici ameninţă cu greva foamei în cazul în care nu îi sunt îndeplinite solicitările

"Am făcut greşeala vieţii mele pentru că nu m-am sinucis. Dar devreme ce sunt aici, cer să îmi fie îndeplinite solicitările, să îmi furnizaţi asistenţă medicală adecvată, un avocat şi să îi permiteţi familiei să mă viziteze. Dacă nu, voi înceta să îmi mai iau medicamentele pe care le am cu mine şi voi refuza mâncarea pe care mi-o aduceţi", a declarat Ratko Mladici după sosirea la Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, de la Haga.

Mladici a cerut Tribunalului de la Haga să îi plătească avocatul pentru că el nu are bani pentru acest lucru. În cazul în care banii nu vor fi aprobaţi, el ameninţă cu greva foamei.

Potrivit cotidianului Blic, Mladici nu suferă de cancer, ci starea sa de sănătate precară este o consecinţă a două atacuri cerebrale. Primul a avut loc în 1996 şi, potrivit unor surse citate de cotidian, în urma acestuia Mladici a fost tratat la Academia Medicală Militară (VMA). El a suferit al doilea atac cerebral în 2008, fiind tratat în acelaşi loc.

Ministrul sârb al Sănătăţii, Zoran Stankovici, a declarat pentru Blic că "cererea (lui Mladici) este analizată". "Încercăm să formăm o echipă specializată de medici devreme ce suspecţii de crime de război suferă de diverse boli", a declarat Stankovici. El susţine că cererea lui Mladici va fi înaintată TPI prin intermediul Consiliului Naţional de Cooperare cu Tribunalul de la Haga. El nu se aşteaptă însă la nicio problemă în această privinţă, devreme de medicii sârbi colaborează cu colegii lor olandezi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici