Ucraina cere sisteme antiaeriene suplimentare din partea Statelor Unite şi Germaniei

Armata ucraineană a cerut, luni, sisteme antiaeriene suplimentare din partea Statelor Unite şi Germaniei, în contextul intensificării bombardamentelor ruse, informează postul de televiziune CNN.

476 afișări
Imaginea articolului Ucraina cere sisteme antiaeriene suplimentare din partea Statelor Unite şi Germaniei

Sistemul american NASAMS

"Avem nevoie de sisteme antiaeriene suplimentare. Sistemele menţionate deja, cele germane, de tip IRIS-T, avem nevoie de mai multe", a declarat luni Iuri Ihnat, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forţelor Aeriene ucrainene.

Germania a livrat până acum Ucrainei un singur sistem de tip IRIS-T. "Acest sistem funcţionează şi a funcţionat astăzi, cu o eficienţă de sută la sută. Vrem ca germanii să intensifice producţia", a subliniat oficialul militar ucrainean.

Iurii Ihnat a menţionat şi sistemul american NASAMS, care urmează să fie livrat Ucrainei. "Sunt două baterii, avem nevoie de mai multe", a insistat el, cerând şi sisteme sol-aer HAWK, de fabricaţie americană, dar care ar urma să fie livrate de Spania.

Rusia a lansat luni aproximativ 50 de rachete de croazieră spre ţinte din Ucraina, conform autorităţilor militare ucrainene. Atacurile au vizat în principal obiective ale infrastructurii esenţiale din Ucraina.

Aproximativ 270.000 de apartamente din Kiev au rămas fără electricitate din cauza bombardamentelor, iar 40% dintre locuitorii Capitalei nu au apă curentă, a declarat primarul Vitali Klitschko, subliniind că sunt acţiuni în curs pentru remedierea unora dintre avarii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici