- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un avion care venea din M.Britanie a aterizat de urgenţă la Atena, după o alertă cu bombă
Un avion închiriat de grupul Thomson, cu 213 persoane la bord, care venea din Bristol, Marea Britanie, şi se îndrepta spre Sharm el-Sheikh (Egipt), a efectuat luni o aterizare de urgenţă la Atena, după o alertă cu bombă, a declarat o sursă aeroportuară.
Un avion care venea din M.Britanie a aterizat de urgenţă la Atena, după o alertă cu bombă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
"Aparatul a aterizat în urmă cu 15 minute (în jurul orei 15.00, ora României)", potrivit sursei citate.
Pasagerii de la bordul avionului Boeing 757-200 al companiei charter Thomson, precum şi membrii echipajului sunt teferi, a precizat sursa.
Aparatul urmează să fie evacuat, iar geniştii poliţiei vor efectua verificări în avion, înaintea unui control al pasagerilor şi al bagajelor lor, potrivit aceleiaşi surse.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul avertizează SUA că decizia de înghețare a livrărilor de armament ar putea periclita negocierile privind ostaticii: „SUA trebuie să pună presiune pe Hamas, nu pe Israel”
-
UE, acord privind profiturile de pe urma mărfurilor ruseşti: 90% din fonduri vor fi folosite pentru a ajuta militar Ucraina
-
Raport: UE are cea mai bună percepţie în lume. Reputaţia SUA scade în lumea musulmană. Percepţiile despre China sunt împărţite în timp ce Rusia are cea mai negativă imagine
-
Mândria chinezilor, sperietoare pentru restul lumii: Fujian, „cea mai mare şi mai puternică navă de război construită vreodată de o naţiune asiatică”
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:49
Certificate de naştere şi de deces în format digital în mai multe oraşe din ţară
-
astăzi, 18:30