Wolfgang Schauble îi contestă pe cei care susţin că Italia şi Spania au câştigat la Bruxelles

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schauble, a declarat vineri că cei care spun că Spania şi Italia au fost învingătorii summitului european arată o "manieră de gândire perimată".

181 afișări
Imaginea articolului Wolfgang Schauble îi contestă pe cei care susţin că Italia şi Spania au câştigat la Bruxelles

Wolfgang Schauble (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu îmi place discuţia despre «cine a câştigat, cine nu a câştigat, Italia, Germania sau Spania»", a declarat Schauble, în timpul unui discurs în faţa deputaţilor germani.

Această manieră de a prezenta lucrurile arată "un mod de gândire perimat şi învechit", a adăugat el. Politica "nu este ca fotbalul", iar o decizie "bună pentru Europa" înseamnă că toată lumea a câştigat", a menţionat ministrul.

Summitul Uniunii Europene de la Bruxelles s-a soldat vineri cu un compromis interpretat de majoritatea comentatorilor europeni drept un abandon al cancelarului german, Angela Merkel, al unor opinii importante. Presată de Spania şi Italia, Germania a admis noi atribuţiuni fondurilor de salvare europene FESF şi MES.

Dar "cancelarul a reprezentat şi a impus ceea ce este politica de guvernare germană veche de ani de zile", a declarat Schauble, explicând că Berlinul nu a cedat la principiul esenţial de condiţionare a ajutoarelor acordate ţărilor în dificultate.

"Vorbim mereu despre lucruri de parcă ne trasăm mereu linii roşii" de netrecut, pe care le-am trecut oricum, a adăugat ministrul, "este greşit".

Câţiva oficiali social-democraţi (SPD, grupare politică de opoziţie) au adus vineri această critică.

În timpul unui interviu acordat postului de televiziune Phoenix, directorul Băncii Centrale Europene (BCE), Jorg Asmussen, de asemenea german, a declarat că Angela Merkel "nu a fost singură" în Europa.

"O întreagă serie de ţări i-au împărtăşit poziţia, de impunere a unor controale şi de stabilitate", a declarat acesta, făcând referire la Finlanda, Austria, Slovacia şi Estonia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici