HOROSCOP 25 martie. Aceste trei zodii sunt preferatele astrelor. Au noroc cu carul, inclusiv la bani

Luna din Capricorn face azi un trigon armonios cu Uranus din Taur, prilej de surprize plăcute azi pentru zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn).

21227 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 25 martie. Aceste trei zodii sunt preferatele astrelor. Au noroc cu carul, inclusiv la bani

HOROSCOP 25 martie. Aceste trei zodii sunt preferatele astrelor. Au noroc cu carul, inclusiv la bani

HOROSCOP 25 MARTIE - Berbec

S-ar putea să te întâlneşti astăzi cu o oportunitatea de a realiza nişte câştiguri pe lângă salariu. În unele cazuri, s-ar putea să fie vorba de un proiect la serviciu, de o activitate care îţi poate aduce nişte bani în plus dacă termini ceea ce ai de făcut înainte de termenul-limită. În alte cazuri, este vorba mai degrabă despre o activitate extraprofesională, probabil la invitaţia unuia dintre superiori sau a unei alte persoane din domeniul tău de activitate. Oricare ar fi situaţia, cert este că te bucuri nu doar de bani extra, ci şi de mai multă promovare în carieră.

HOROSCOP 25 MARTIE - Taur 

Te bucuri astăzi de o stare de spirit bună, lucru care se vede mai ales din modul în care abordezi situaţiile la care nu te aşteptai, pe care nu le-ai preconizat atunci când ţi-ai creionat agenda pe astăzi. Reuşeşti să întorci în favoarea ta chiar şi lucrurile care nu merg deloc bine, la care te-ai fi aşteptat în alte condiţii să conducă la un eşec. De asemenea, este o zi bună în care să te ocupi de treburi birocratice, dar şi în care să vorbeşti cu o persoană apropiată despre o situaţie de viaţă mai aparte. Primeşti un sfat bun.

HOROSCOP 25 MARTIE - Gemeni

S-ar putea să fii astăzi mai sensibil(ă) decât de obicei, să te impresioneze lucruri care, de regulă, trec pe lângă tine. Acest lucru nu înseamnă că eşti mai predispus(ă) decât de obicei la supărări, dar poate că ar fi bine totuşi dacă ai evita persoanele care au tendinţa să te vampirezeze energetic. În plus, te bucuri de o intuiţie ascuţită, ceea ce te ajută să profiţi de unele conjuncturi şi să le eviţi pe altele care ţi-ar fi adus deservicii în plan personal sau profesional. Ştii să miroşi de la depărtare situaţiile care îţi pot aduce avantaje, dar şi dezavantaje.

HOROSCOP 25 MARTIE - Rac 

În cazul în care eşti implicat(ă) într-un proiect comun, ziua de astăzi s-ar putea să aducă unele progrese în ceea ce le priveşte, poate şi graţie faptului că eşti pe aceeaşi lungime de undă cu cei cu care lucrezi. În cazul altor nativi(e), este o zi perfectă pentru a petrece mai mult timp cu partenerul de viaţă, mai ales în cazul în care lucraţi la ceva împreună în această perioadă. De asemenea, astrele favorizează timpul petrecut cu prietenii, prilej numai bun să organizezi ceva cu gaşca pe diseară. Vă va prinde bine să staţi ceva mai mult împreună, să discutaţi.

HOROSCOP 25 MARTIE - Leu 

S-ar putea să te numeri printre nativii(ele) mai puţin norocoşi(oase) ale zilei pentru că programul tău de la locul de muncă este extrem de plin. În cazul anumitor nativi(e), s-ar putea să fie vorba de mai multe sarcini de serviciu decât într-o zi obişnuită de vineri, iar în al altora, de treburi care implică un consum de timp şi energie mai mare decât de obicei. Vestea bună este că astrele te-au cadorisit astăzi cu un randament destul de mare, semn că s-ar putea să nu fii nevoit(ă) să rămâi la serviciu după program pentru a-ţi finaliza treburile de pe agendă.

HOROSCOP 25 MARTIE - Fecioară

În cazul în care eşti liber profesionist(ă) sau activezi într-un domeniu creativ, astrele sunt astăzi de partea ta. Dispui de foarte multă inspiraţie, ceea ce te ajută să găseşti soluţii originale la situaţiile cu care te confrunţi în plan profesional. În cazul altor nativi(e), această zi este despre partenerul de viaţă şi/ sau cei mici, cu care ar trebui să petreci mai mult timp. S-ar putea să fii plăcut surprins(ă) de faptul că aveţi idei similare de activităţi pe care aţi putea să le faceţi împreună în această seară. Veţi avea parte de multă distracţie şi veselie în această seară.

HOROSCOP 25 MARTIE - Balanţă

Te bucuri astăzi de o atmosferă liniştită acasă, lucru vizibil mai ales în cazul nativilor(elor) care au avut parte de unele tensiuni în raport cu cei dragi. Lucrurile încep să revină încetul cu încetul la normal, cu toate că poate ar fi indicat să nu deschizi încă anumite subiecte de discuţie. De asemenea, s-ar putea să existe momente în care se fac simţite unele tensiuni mocnite, aşa că trebuie să ai mare grijă cum gestionezi unele situaţii care ar putea degenera. Va veni momentul să le puneţi la punct, dar încă trebuie să fii atent(ă) în ceea ce le priveşte.

HOROSCOP 25 MARTIE - Scorpion 

Reuşeşti astăzi să comunici foarte bine cu cei cu care intri în contact, dar mai ales cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care lucrezi. Sunteţi pe aceeaşi lungime de undă şi se vede că trageţi tare în aceeaşi direcţie, că vă admiraţi unul pe celălalt şi că vă ascultaţi cu adevărat atunci când celălalt are ceva de spus. Aşadar, este o ocazie bună să lucraţi împreună azi la proiectele pe care le derulaţi în comun. S-ar putea ca, la finalul zilei, să fi făcut unele progrese destul de mari şi să fi clarificat unele neînţelegeri mai vechi.

HOROSCOP 25 MARTIE - Săgetător 

S-ar putea să te numeri astăzi printre nativii(ele) norocoşi(oase) care se întâlnesc cu unele oportunităţi de a realiza profituri. În unele cazuri, s-ar putea să fie vorba de activităţi extraprofesionale în domeniul lor principal de activitate, iar în altele, este vorba de comisioane în sectoare cu care cochetează doar din când în când. Oricare ar fi situaţia, cert este că îţi prinde bine să ai pe ce pune mâna în cazul în care lucrurile evoluează haotic şi apar cheltuieli pe care nu ai reuşit să le preconizezi mai din timp, să te poţi pregăti pentru ele aşa cum se cuvine.

HOROSCOP 25 MARTIE - Capricorn

Ai o stare de spirit foarte bună astăzi, iar acest lucru s-ar putea să aibă de-a face cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei mici. Poate că atmosfera între voi este una pozitivă sau se întâmplă lucruri frumoase în cuplu sau în relaţia voastră. În cazul în care eşti single, s-ar putea să apară azi oportunitatea de a petrece mai mult timp cu cineva care îţi place. În plus, s-ar putea să apară indicii că sentimentele sunt într-adevăr reciproce, că vă place amândurora să petreceţi timp împreună şi că poate se înfiripă cât de curând ceva între voi doi.

HOROSCOP 25 MARTIE - Vărsător

Eşti o persoană sociabilă, care apreciază să petreacă timp cu apropiaţii, dar s-ar putea ca astăzi să simţi nevoia de a sta mai mult cu familia, cu cei care fac parte din familie. Poate că mai apar şi motive de tensiune între tine şi ei ori te năpădeşte uneori un sentiment de nostalgie, dar aveai nevoie de aşa ceva. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba mai degrabă de momente de solitudine, de plăcerea de a petrece timp în compania propriei persoane. Ai destule angajamente sociale mâine, astfel că nu îţi prinde rău să te concentrezi pe nevoile tale.

HOROSCOP 25 MARTIE - Peşti

Se anunţă o zi numai bună în care să faci ceva pentru planurile tale de viitor sau pentru proiectele tale de grup. Eşti pe aceeaşi lungime cu colaboratorii, iar din partea prietenilor s-ar putea să primeşti unele sfaturi bune, care te ajută să faci progrese în privinţa unor obiective pe termen lung. În alte cazuri, nativii(ele) acestui semn s-ar putea să cunoască azi o persoană tare interesantă, cu care au în comun multe viziuni şi idealuri comune. Ceva din prezenţa lor îi inspiră să îşi urmeze visurile şi să aibă mai multă încredere că viitorul va fi cum s-au aşteptat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici