Reţea de traficanţi de heroină, prinsă de poliţiştii bucureşteni

O importantă reţea de traficanţi de droguri care aducea heroină din Turcia şi o distribuia dealerilor din Bucureşti a fost prinsă, marţi, după zece luni de monitorizare, în cadrul percheziţiilor efectuate fiind confiscat peste un kilogram de droguri.

3 afișări
Imaginea articolului Reţea de traficanţi de heroină, prinsă de poliţiştii bucureşteni

Reţea de traficanţi de heroină, prinsă de poliţiştii bucureşteni

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, acţiunea, coordonată de procurori DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti, a fost desfăşurată începând de marţi dimineaţă, când poliţişti antidrog, sprijiniţi de forţe de intervenţie, au prins în flagrant doi bărbaţi care încercau să vândă 1,1 kilograme de heroină, în schimbul a 30.000 de euro.

Ulterior, au fost făcute opt percheziţii la domiciliile şi reşedinţele membrilor reţelei, din Capitală şi localităţi din judeţul Giurgiu, fiind ridicate mari sume de bani, 15 telefoane mobile şi o unitate centrală de calculator.

Din grupare făceau parte Behrooz F - cetăţean iranian, Ernesto Feruccio T, Roberto Ferucciu T, Vittorio T, Hendrik C şi Paul Emanuel N.

Anchetatorii au mai stabilit că gruparea a distribuit peste 400 de grame de heroină, la preţul de 150 de lei pentru un gram, cantitatea fiind confiscată de poliţişti.

Membrii reţelei au fost reţinuţi şi vor fi trimişi în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de droguri de mare risc şi constituirea unui grup infracţional organizat.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici