- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (22.04.2008, 21:35)
Amy Winehouse, nominalizată la trei premii Ivor Novello
Cântăreaţa britanică Amy Winehouse este favorită la cea de-a 53-a ediţie a premiilor Ivor Novello, care îi recompensează pe cei mai buni compozitori de muzică, după ce au primit trei nominalizări, dintre care două la aceeaşi categorie, informează Reuters.

Amy Winehouse, nominalizată la trei premii Ivor Novello (Imagine: Mediafax Foto)
Câştigătoarea de premii Grammy, a cărei viaţă tulbure şi lupta cu dependenţa de droguri i-au umbrit cariera artistică, este nominalizată la premiul Ivor Novello pentru cea mai bună compoziţie muzicală, pentru "Love Is a Losing Game" şi "You Know I'm No Good".
Cântăreaţa în vârstă de 24 de ani, care a câştigat, în februarie, cinci premii Grammy, a mai fost nominalizată la categoria "cel mai bun cântec britanic", pentru "Rehab", concurând cu Beyonce şi Shakira ("Beautiful Liar") şi cu Mika ("Grace Kelly").
Winehouse a câştigat un premiu Ivor Novello anul trecut, la categoria "cel mai bun cântec contemporan" - "Rehab".
Rockerii britanici Cherry Ghost au obţinut două nominalizări, pentru cel mai bun cântec contemporan - "People Help the People" - şi cel mai bun album - "Thirst For Romance".
La categoria "cel mai bun album" au mai fost nominalizaţi Kate Nash ("Foundations"), Klaxons ("Golden Skans"), Radiohead ("In Rainbows") şi Stephen Fretwell ("Man On the Roof").
La categoria "cea mai bună coloană sonoră a unui film" au fost nominalizaţi Dario Marianelli, pentru "Remuşcare", Adrian Johnston, pentru "Jane", şi Christopher Gunning, pentru "La Vie En Rose". Marianelli a câştigat un premiu Oscar pentru coloana sonoră a filmului "Remuşcare".
Premiile Ivor Novello vor fi înmânate pe 22 mai, la Londra.
Premiile şi-au primit numele de la actorul, compozitorul şi cântăreţul galez Ivor Novello, care a fost unul dintre cei mai mari artişti britanici ai începutului de secol XX. Câştigătorii sunt votaţi şi prezentaţi de compozitori.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:34
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1101.Premierul Irlandei este deschis să trimită forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Starmer afirmă că Marea Britanie este pregătită „să pună cizme la sol şi avioane în aer” pentru a sprijini acordul de pace din Ucraina / Liderii UE vor discuta despre trimisul special pentru negocierile de pace din Ucraina
-
astăzi, 11:15
Restricţii pe Valea Oltului: DN7 se închide complet din 4 martie