- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (16.07.2010, 15:47)
- ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Angelina Jolie şi Catherine Zeta-Jones concurează pentru a o interpreta pe Elizabeth Taylor
Actriţele Angelina Jolie şi Catherine Zeta-Jones concurează pentru a obţine rolul principal într-un film inspirat de viaţa şi cariera celebrei Elizabeth Taylor, potrivit unor surse din industria cinematografică de la Hollywood, informează contactmusic.com.
355 afișări
Angelina Jolie şi Catherine Zeta-Jones concurează pentru a o interpreta pe Elizabeth Taylor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Atât Angelina Jolie, cât şi Catherine Zeta-Jones, ambele laureate cu Oscar, se află în negocieri pentru rolul principal din acest film, care va fi produs pe baza biografiei "Furious Love: Elizabeth Taylor, Richard Burton and the Marriage of the Century", scrisă de Sam Kashner şi Nancy Schoenberger.
Potrivit unor surse de la Hollywood, Russell Crowe, Clive Owen şi Colin Farrell se află printre numele mari avute în vedere pentru a-l interpreta pe Richard Burton.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Biserica Ortodoxă Română este o corporație, iar Patriarhul Daniel este supermanagerul, întâiul CEO al țării
-
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi alegerile sunt amânate
-
Preşedintele Israelului, despre cererea procurorilor Curţii penale Internaţionale: Scandaloasă, nu poate fi acceptată
-
Adrian Sârbu: Biserica Ortodoxă Română este o corporaţie, iar Patriarhul Daniel este supermanagerul, întâiul CEO al ţării
Mike Nichols şi-ar fi exprimat deja intenţia de a regiza acest proiect cinematografic.
Angelina Jolie este cea mai bine plătită actriţă de la Hollywood, cu venituri de 27 de milioane de dolari câştigate în ultimele 12 luni, potrivit revistei Forbes. Actriţa, care a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din "Schimbul/ Changeling", are o relaţie de mai mulţi ani cu actorul Brad Pitt, alături de care a şi jucat în "Dl. & Dna. Smith".
Jolie a devenit celebră graţie rolului principal din franciza "Lara Croft", a jucat în multe producţii cu succes la public, dar a câştigat şi premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din "Tinereţe furată/ Girl, Interrupted".
Catherine Zeta-Jones a debutat în anii 1990, în musicalul "42nd Street", şi a fost remarcată de Philip de Broca, care a distribuit-o în primul ei film, "Sheherezada" (1990). Primul rol important a fost Elena din "Masca lui Zorro" (1998), unde a jucat alături de Anthony Hopkins şi Antonio Banderas.
A jucat în numeroase filme cu succes la public, precum "Capcană pentru hoţ" (1999), "Chicago" (2002), pentru care a fost recompensată cu premiul Oscar, "Ocean's Twelve - Unsprezece + una" (2004), "Legenda lui Zorro" (2005) şi "Fără Rezervări, Fără Reţineri" (2007).
În 1963, galezul Richard Burton a interpretat rolul lui Marc Antoniu în filmul "Cleopatra", al cărei rol a fost jucat de Elizabeth Taylor, iar cei doi actori, căsătoriţi fiecare cu alţi parteneri în acel moment, au început o legătură pasională.
În acelaşi deceniu, Elizabeth Taylor şi Richard Burton au jucat împreună în alte şapte filme: "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" (1966), "Personalităţi în impas/ The V.I.P.s" (1963), "Fluierarul/ The Sundpiper" (1965), "Îmblânzirea scorpiei/ The Taming of the Shrew" (1967), "Doctor Faustus" (1967), "Comedianţii/ The Comedians" (1967) şi "Boom!" (1968).
Cuplul a divorţat în 1974, după un mariaj de 11 luni.
Elizabeth Taylor şi Richard Burton s-au recăsătorit la doar câteva luni după primul divorţ, însă a doua lor căsătorie a durat doar un an, din cauza dependenţei de alcool a actorului.
De atunci, Elizabeth Taylor s-a recăsătorit de alte două ori şi, înainte de Richard Burton, a avut alţi patru soţi.
Elizabeth Taylor şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul "Vis de glorie" (1944), şi a fost recompensată cu două premii Oscar, pentru "Butterfield 8" (1960) şi "Cui îi e frică de Virginia Woolf?" (1966).
Citește pe alephnews.ro: CNN: CPI cere mandate de arestare impotriva lui Sinwar și Netanyahu pentru crime de război pentru atacul din 7 octombrie și războiul din Gaza
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine e președintele interimar al Iranului? Muhammad Mukhbar, vicepreședintele țării, preia conducerea după moartea lui Ebrahim Raisi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
PROSPORT.RO
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea în Cluj: 'Oh, Doamne!'
CANCAN.RO
Două ZODII vor fi favoritele astrelor în luna iunie. Nativii acestora vor fi extrem de împliniți luna viitoare
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe