Angelina Jolie: Statele Unite trebuie să conducă lupta pe plan internaţional împotriva torturii

Actriţa americană Angelina Jolie a declarat într-un interviu recent că Statele Unite trebuie să conducă lupta pe plan internaţional împotriva folosirii tehnicilor de tortură în timpul interogatoriilor, informează bbc.com.

86 afișări
Imaginea articolului Angelina Jolie: Statele Unite trebuie să conducă lupta pe plan internaţional împotriva torturii

Angelina Jolie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Orice ţară aflată în poziţia de lider al democraţiei trebuie să dea un exemplu în acest sens", a declarat vedeta hollywoodiană, citată de BBC.

Angelina Jolie a făcut aceste declaraţii după publicarea, săptămâna trecută, a unui raport care a dezvăluit faptul că CIA a folosit tehnici "brutale" de interogare a suspecţilor, în programul implementat de agenţia americană după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.

Cel mai recent film regizat de Angelina Jolie, "De neînvins/ Unbroken", spune povestea fostului maratonist olimpic Louis Zamperini, care a devenit prizonier de război şi a trăit într-un lagăr japonez în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

"Există motive pentru care avem legi împotriva torturii. Există motive pentru care avem Conveţia de la Geneva, iar noi trebuie să respectăm aceste legi", a declarat actriţa americană pentru BBC Arabic.

"Nu putem să ne aşteptăm ca, atunci când încălcăm anumite reguli şi ne comportăm într-o anumită manieră, acest lucru să nu afecteze felul în care ceilalţi oameni se vor comporta faţă de noi şi că nu va încuraja alţi oameni să se comporte rău faţă de noi", a mai spus Jolie.

"Aşadar, dacă suntem cine suntem şi ne prezentăm în faţa lumii ca americani şi ca o ţară democratică, atunci trebuie să conducem lupta pe plan internaţional împotriva torturii şi să ne comportăm într-o manieră care este respectuoasă faţă de celelalte fiinţe umane. Trebuie să fim responsabili faţă de ceea ce facem şi faţă de felul în care ne purtăm - trebuie să fim lideri în această lume şi trebuie să facem lucrurile aşa cum trebuie şi să facem alegerile corecte. Dacă vrem ca toată lumea să se poarte într-un anumit fel, atunci noi trebuie să dăm un exemplu", a adăugat vedeta americană.

Raportul întocmit de Comisia de informaţii din Senatul american a dezvăluit recent o serie de detalii despre "tehnicile îmbunătăţite de interogare" ale CIA, folosite în cazul persoanelor suspectate de terorism.

Acelaşi raport afirmă că de foarte puţine ori CIA a admonestat pe cineva şi a găsit vreo persoană vinovată de "violări serioase şi semnificative" ale drepturilor omului şi de comiterea unor "activităţi nepotrivite".

Atunci când preşedintele Obama şi-a început primul său mandat, în 2009, el a ordonat anularea folosirii acestor tehnici şi a emis un ordin prezidenţial prin care a cerut instaurarea unui nou cadru care să permite executarea interogatoriilor în condiţii legale.

Angelina Jolie, care a deţinut titlul de ambasadoare a bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (United Nations High Commissioner for Refugees/ UNHCR) din 2001 până în aprilie 2012, a vizitat în această perioadă peste 40 de tabere de refugiaţi pe plan mondial.

În aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de emisar special, întrucât actriţa americană a dovedit în ultimul deceniu, de când a devenit ambasadoare a bunăvoinţei pentru UNHCR, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani peste cinci milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă.

În 2014, Angelina Jolie a primit titlul de Honorary Dame, fiind înnobilată de regina Elizabeth a II-a în semn de recunoaştere a implicării ei în campania de prevenire a violenţei sexuale (PVSI) şi împotriva folosirii violului ca armă de război.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici