Apă detectată pentru prima dată în atmosfera unei planete din exteriorul sistemului nostru solar - AFP

Cercetătorii europeni au detectat pentru prima dată vapori de apă în atmosfera unei planete din exteriorul sistemului solar, descoperire care indică faptul că acest element indispensabil vieţii ar putea fi mai comun în Univers decât s-a crezut până acum, transmite AFP.

1 afișare
Imaginea articolului Apă detectată pentru prima dată în atmosfera unei planete din exteriorul sistemului nostru solar - AFP

Apă detectată pentru prima dată în atmosfera unei planete din exteriorul sistemului nostru solar - AFP

Obiectul observat cu ajutorul puternicului telescop spaţial cu infraroşu Spitzer al Agenţiei spaţiale americane (NASA), aflat pe orbită din 2003, este gazos, face parte din categoria "planetelor de tip Jupiter calde" şi este cunoscut de astronomi sub numele de "HD 189733b". Exoplaneta este situată în constelaţia Vulpecula, la aproximativ 60 de ani lumină de Pământ.

Marea noutate, potrivit autorilor studiului, este că analiza spectrală a imaginilor capturate de Spitzer a scos la iveală prezenţa apei în atmosfera unui corp ceresc de acest tip.

"Deşi această planetă este departe de a fi locuibilă şi prezintă un mediu ostil, descoperirea noastră dovedeşte că apa ar putea fi mai comună în univers decât am crezut până acum", a spus astronomul Giovanna Tinetti, coordonatorul studiului. "Metoda noastră de analiză ar putea fi aplicată în viitor pentru studierea unor medii mai favorabile vieţii", a adăugat aceasta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici