- Home
- Life-Inedit
- HOLLYWOOD, (30.12.2007, 12:24)
Britney Spears negociază un rol în filmul "Memoirs of a Medicated Child"
Cântăreaţa pop americană Britney Spears poartă negocieri pentru un rol în filmul "Memoirs of a Medicated Child", al regizorului Tommy Parker, într-o încercare de a-şi relansa cariera, informează hollywood.com.

Britney Spears negociază un rol în filmul "Memoirs of a Medicated Child"
Starleta şi-a făcut debutul cinematografic prin rolul din filmul "Crossroads", votat cel mai prost film al anului 2002, la premiile NAFTA.
Negocierile purtate de Spears cu producătorii filmului au început după ce aceştia au renunţat la Lindsay Lohan, prima lor alegere, deşi erau de părere că aceasta din urmă ar fi fost o mai bună actriţă decât Britney.
Astfel, Spears urmează să joace rolul prietenei unui pacient bolnav mintal, diagnosticat greşit, filmul fiind inspirat după o poveste reală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Budapesta cere UE să elimine opt nume de pe lista de sancţiuni împotriva Rusiei
-
Traian Băsescu, despre o eventuală victorie a lui Călin Georgescu la prezidenţiale: Nu cred că o să câştige, el trebuie bătut la vot
-
Elveţia. Şeful armatei şi cel al serviciului de informaţii au demisionat
Spears, în vârstă de 26 de ani, s-a căsătorit cu fostul dansator Kevin Federline, în septembrie 2004, iar divorţul lor a fost pronunţat în vara acestui an.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat