Crăciun regal în Marea Britanie: Meghan Markle şi Kate Middleton, cele mai bune prietene în aparenţă/ Prinţul Philip, marele absent | VIDEO

Familia regală a Marii Britanii, care îşi petrece Crăciunul la Sandringham House, a participat, marţi la slujba religioasă, potrivit obiceiului, însă de la eveniment a lipsit prinţul consort Philip, în vârstă de 97 de ani, care s-a retras aproape total din viaţa publică, potrivit Associated Press.

8120 afișări
Imaginea articolului Crăciun regal în Marea Britanie: Meghan Markle şi Kate Middleton, cele mai bune prietene în aparenţă/ Prinţul Philip, marele absent | VIDEO

Crăciun regal în Marea Britanie: Prinţul Philip, marele absent (Imagine: Daily Mail)

Regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 92 de ani, a participat, alături de ceilalţi membri ai familiei regale, la slujba religioasă de Crăciun de la Biserica Sf. Maria Magdalena din Sandringham, Norfolk.

Toţi au fost ovaţionaţi de mulţimea adunată la biserică, la sosirea la slujbă, aproximativ 4.000 de persoane.

Regina a fost adusă cu o limuzină, în timp ce membrii mai tineri au venit pe jos de la castelul Sandringham.

Prinţul moştenitor Charles era în fruntea grupului, urmat de fiii săi, prinţii William şi Harry, alături de soţiile lor, ducesa Catherine de Cambridge şi ducesa Meghan de Sussex, care este însărcinată şi va naşte în primăvara anului viitor.

Deşi în ultima vreme presa din Marea Britanie a tot scris că cele două ducese nu se înţeleg foarte bine, ambele păreau foarte zâmbitoare la sosirea la biserică. Ducesa de Cambridge a ales pentru acest eveniment o ţinută vişinie, iar Meghan de Sussex, una neagră.

La slujbă nu au participat nici copiii prinţului William, prinţul George, în vârstă de cinci ani, prinţesa Charlotte, în vârstă de trei ani, şi prinţul Louis, de opt luni.

După slujba religioasă, care a durat circa 45 de minute şi a inclus şi colinde, membrii familiei regale s-au îndreptat spre castel, pentru prânzul tradiţional de Crăciun.

Un purtător de cuvânt al prinţului Philip a declarat pentru presă că acesta are "o stare de sănătate perfectă" şi că va participa la restul evenimentelor organizate de Crăciun la Sandringham.

Membrii familiei regale a Marii Britanii îşi oferă de obicei mici cadouri cu ocazia Crăciunului, o practică popularizată de regina Victoria şi prinţul Albert.

Când regina Elizabeth era mai tânără, Crăciunul includea şi o scurtă plimbare prin pădure, pe jos sau pe cai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici