- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (27.06.2009, 15:34)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Debbie Rowe, fosta soţie a lui Michael Jackson, vrea custodia celor doi copii ai lor
Debbie Rowe, fosta soţie a lui Michael Jackson, vrea custodia celor doi copii pe care îi are cu artistul, deşi, în 2001, ea a renunţat la drepturile sale parentale contra sumei de circa 5 milioane de euro, informează dailymail.co.uk.
469 afișări
Debbie Rowe, fosta soţie a lui Michael Jackson, vrea custodia celor doi copii ai lor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Debbie Rowe a născut doi copii în timpul mariajului de trei ani cu Michael Jackson, dar a renunţat la drepturile parentale în 2001. Ea a declanşat procedurile de recuperare a acestor drepturi în 2004, când starul pop a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Școala de stat nu îi pregătește pe elevi pentru viitor. Elevii trebuie să învețe la privat
-
Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris
-
Israelul începe evacuarea unei părţi din Rafah, Hamas denunţă o „escaladare periculoasă”
-
Uniunea Europeană a găsit bani pentru înarmare. Un fond 400 de miliarde de euro ar putea fi folosit pentru investiţii în apărare
Potrivit unor surse, vineri seară, Debbie Rowe le-a spus prietenilor că va cere custodia copiilor şi că se va lupta "până în pânzele albe" pentru acest lucru.
De când a renunţat la drepturile sale, Rowe şi-a văzut copiii - Prince, în vârstă de 12 ani, şi Paris, în vârstă de 11 ani, concepuţi prin inseminare artificială - destul de rar, însă crede că este mai pregătită să aibă grijă de ei decât Katherine, mama lui Michael Jackson, în vârstă de 79 de ani.
"Înţelege că va fi o luptă aprigă şi ştie că nici Katherine nu-i va da copiii de bună voie. Însă ea este mama lor naturală şi va face orice să îi ia înapoi", a mai spus o sursă.
Este posibil ca Rowe, în vârstă de 50 de ani, să încerce să obţină şi custodia mezinului lui Michael Jackson, Prince Michael II, cunoscut şi sub numele de "Blanket", chiar dacă băiatul în vârstă de 7 ani a fost conceput de o mamă surogat despre care nu se ştie nimic.
Jackson suferă de o boală pulmonară cronică şi că mai are şase luni de trăit
În decembrie 2008, scriitorul Ian Halperin, a cărui biografie "The Final Years Of Michael Jackson" urmează să apară săptămâna viitoare, susţinea că Jackson suferă de o boală pulmonară cronică şi că mai are şase luni de trăit. Din acest motiv, Debbie Rowe a început să discute cu avocaţii sperând să înceapă renegocierile cu Jackson în privinţa custodiei copiilor.
"Sunt mama lor, iar ei au nevoie de mine", ar fi spus Rowe, care deţine o fermă de cai în Palmdale, California. Un prieten al ei a declarat: "În decembrie (2008, n.r.) ea voia doar să restabilească contactul cu copiii. Acum vrea custodie unică. Mama lui Michael are aproape 80 de ani, Debbie nu vrea ca ei să treacă prin experienţa pierderii bunicii după ce şi-au pierdut tatăl".
"A fost criticată de-a lungul anilor pentru că a renunţat la copii. În realitate, Debbie a fost în permanent contact cu aceştia şi cu Michael. Este o relaţie ciudată, însă orice este legat de Michael este ciudat", a spus aceeaşi sursă.
Cu doar două zile înainte de decesul lui Michael Jackson, Rowe i-a spus unui alt prieten că este furioasă din cauza faptului că cei trei copii au apărut în public fără binecunoscutele lor măşti pe faţă". "Sunt îngrozită de faptul că ar putea fi răpiţi şi nu-mi vine să cred că i-a lăsat în public fără măşti. Îi vreau în grija mea din acest motiv".
Jackson a angajat o armată de bone pentru a avea grijă de copiii lui şi îşi petrecea aproape tot timpul cu ei. I-a răsfăţat şi le-a oferit o viaţă luxoasă, deşi avea datorii de milioane de dolari.
Fostul avocat al familiei Jackson, Brian Oxman, a declarat vineri că se aşteaptă ca mama starului, Katherine, care locuieşte în Encino, Los Angeles, să preia copiii în grija ei. "Doamna Jackson îi iubeşte mult", a spus el.
Rowe lucra ca asistentă medicală pentru un dermatolog de la Hollywood când l-a cunoscut pe Jackson. După ce mariajul lui cu fiica lui Elvis Presley, Lisa Marie, s-a destrămat, în 1996, Debbie a încheiat o înţelegere cu cântăreţul pentru a-i oferi un copil. S-au căsătorit în Sydney, Australia, pe când Rowe era însărcinată în şase luni cu Prince Michael.
Relaţia lor s-a încheiat în anul de după ce a născut-o pe Paris, 1999.
În urma procesului de divorţ, Jackson a fost de acord să-i plătească lui Rowe 808.000 de euro pe an pentru primii trei ani de la divorţ şi 600.000 de euro anual pentru următorii şase ani. Rowe a mai primit o casă în Beverly Hills şi o maşină marca Ford Explorer din 1998. Ea a fost de acord să-şi viziteze copiii doar o dată la 45 de zile, conform deciziei judecătoreşti.
După ce a renunţat la drepturile parentale în 2001, Rowe a declanşat procedurile de recuperare a acestor drepturi în 2004, când starul pop a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor (de care a fost achitat ulterior, n.r.). Au urmat ani de dispute la tribunal, dar, în 2006, cei doi au ajuns la o înţelegere judiciară, ai cărei termeni nu au fost făcuţi publici. În urma înţelegerii dintre Rowe şi Jackson, copiii au rămas în custodia tatălui.
Michael Jackson a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac, lăsând în urmă o carieră fabuloasă, marcată, însă, şi de scandaluri şi dezvăluiri despre stilul său de viaţă excentric.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Democrația reală înseamnă că tu, cetățeanul, ai putere decizională. Monopolul partidelor din România trebuie spart
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Povestea unui miliardar controversat. Cum a ajuns acesta dintr-un criminal cu acte în regula un afacerist de succes ce învârtea miliarde, iar acum este falimentar şi aproape să ajungă la puşcărie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami și a apărut așa în public, dar a fost întrebată imediat: „Ești bolnavă?”
PROSPORT.RO
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe