- Home
- Life-Inedit
- BRUXELLES, (26.03.2014, 15:19)
- Florin Badescu
Deconspirarea personajelor care mor în "Game of Thrones", metodă pentru păstrarea liniştii în clasă
Un profesor de matematică belgian, deranjat de zgomotul pe care studenţii lui îl făceau în timpul cursului, a găsit o soluţie mai puţin ortodoxă pentru a-i face pe aceştia să păstreze liniştea: i-a ameninţat că le va dezvălui numele personajelor care mor în următorul sezon din "Urzeala tronurilor".

Deconspirarea personajelor care mor în "Game of Thrones", metodă pentru păstrarea liniştii în clasă (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Potrivit lepoint.fr, incidentul a fost relatat chiar de unul dintre studenţi, pe forumul francez DanstonChat.com.
"De mai multe ori, profesorul ne-a cerut să nu mai vorbim", a spus acel student. "La un moment dat, s-a oprit şi ne-a întrebat pe toţi din amfiteatru dacă urmărim «Urzeala tronurilor/ Game of Thrones». Trei sferturi dintre cei prezenţi (circa 70 de persoane) au ridicat mâna. Ne-a spus: «Presupun că urmăriţi serialul. Ei bine, aflaţi că eu am citit deja toate cărţile (pe baza cărora este realizat serialul, n.r.) şi, începând de acum, atunci când faceţi prea mult zgomot în sală, voi scrie pe tablă numele următorului personaj care va muri în serial. Am cu ce să umplu tabla tot anul şi pot chiar să vă descriu fiecare moarte în parte»", a dezvăluit acel student.
În faţa scepticismului ironic al elevilor săi (unii chiar au râs, pentru că nu-l credeau pe profesorul lor capabil de aşa ceva), profesorul de matematică a trecut la punerea în practică a ameninţării sale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
"Întrucât nu mă credeţi, vă voi dezvălui chiar acum numele morţilor din sezonul al treilea pentru cei care nu l-au văzut încă", a declarat profesorul, înainte de a scrie pe tablă lista (uriaşă) cu personajele care mor în acest serial de televiziune.
"Demoralizaţi, studenţii au tăcut imediat! A fost o tăcere religioasă în timpul ultimei ore de curs", a dezvăluit în închierea mesajului său acelaşi student, care consideră că profesorul lui de matematică este "un geniu".
Întrucât incidentul a fost raportat de mai multe persoane care au folosit pseudonime pe acel forum francez, faptele nu pot fi verificate. Evenimentul par a fi totuşi plauzibil, ţinând cont de "cultul" întreţinut în jurul acestei producţii a postului de televiziune HBO care înregistrează audienţe record şi în care numărul personajelor care mor în fiecare sezon este într-adevăr unul foarte mare.
Cel de-al patrulea sezon al serialului "Urzeala tronurilor" va avea premiera în România pe 7 aprilie pe postul HBO.
Inspirat din seria de romane "Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul original HBO "Urzeala tronurilor" are o acţiune centrată vag în secolul al XV-lea, într-un regat fictiv numit Westeros. Magicul, epicul şi fantasticul vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor".
Serialul "Game Of Thrones" a fost recompensat cu numeroase premii internaţionale, inclusiv un Glob de Aur şi un premiu Emmy, câştigate de Peter Dinklage la categoria cel mai bun actor în rol secundar.
Seria "Cântec de gheaţă şi foc" ("A Song of Ice and Fire") este o fantezie epică scrisă de romancierul şi scenaristul american George R. R. Martin. Acesta a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi şi s-au vândut în peste 24 milioane de copii doar în America de Nord.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Trump prelungeşte anumite sancţiuni împotriva Rusiei până în 2026 / Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova
-
ieri, 22:55
Starmer: Marea Britanie are un adevărat prieten în Biroul Oval