- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (27.09.2010, 17:33)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
Elizabeth Taylor va vinde o parte din colecţia de artă moştenită de la tatăl ei
Actriţa Elizabeth Taylor va scoate la licitaţie o parte din colecţia de artă pe care a moştenit-o de la tatăl ei, ce cuprinde câteva lucrări ale pictorului galez Augustus John, informează express.co.uk.

Elizabeth Taylor va vinde o parte din colecţia de artă moştenită de la tatăl ei (Imagine: Mediafa Foto/AFP)
Celebra actriţă a moştenit această colecţie de la tatăl ei, Francis Taylor, un comerciant de artă din Londra, care a reuşit să salveze câteva desene ale pictorului Augustus John, pe care artistul galez le-a distrus într-un acces de furie în anii 1930.
Desenele, schiţele şi tablourile vor fi vândute în cadrul unei licitaţii ce va fi organizată de casa Chiswick Auctions din Statele Unite.
"La sfârşitul anilor 1930, tatăl meu Francis Taylor avea o galerie de artă la Londra. În acea perioadă, el a achiziţionat multe dintre operele lui Augustus John, inclusiv aceste desene pe care artistul le-a distrus într-un acces de furie. Tatăl meu a obţinut permisiunea din partea artistului de a recondiţiona aceste desene şi a lipit el însuşi bucăţile sfâşiate", a explicat actriţa, într-o scrisoare de autentificare a tablourilor, pe care a expediat-o casei de licitaţii.
Cele 44 de desene, tablouri şi schiţe reprezintă nuduri şi portrete, fiecare dintre acestea având un preţ estimativ cuprins între 300 şi 1.300 de dolari.
Actriţa Elizabeth Taylor şi-a câştigat celebritatea la vârsta de 12 ani, cu rolul din filmul "Vis de glorie" (1944). Recompensată cu două premii Oscar, pentru "Butterfield 8" (1960) şi "Cui îi e frică de Virginia Woolf?" (1966), Taylor a fost căsătorită de opt ori - de două ori cu actorul Richard Burton. Prima dată, ea şi Burton s-au căsătorit în Montreal, Canada, în martie 1964, cei doi divorţând în iunie 1974. 16 luni mai târziu, cei doi actori s-au căsătorit din nou, însă a doua lor căsnicie a durat doar nouă luni.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:34
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1101.Premierul Irlandei este deschis să trimită forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Starmer afirmă că Marea Britanie este pregătită „să pună cizme la sol şi avioane în aer” pentru a sprijini acordul de pace din Ucraina / Liderii UE vor discuta despre trimisul special pentru negocierile de pace din Ucraina
-
astăzi, 11:15
Restricţii pe Valea Oltului: DN7 se închide complet din 4 martie