George Michael se reface. Cântăreţul, în vacanţă alături de iubitul său - FOTO

George Michael, care în luna decembrie a anului 2011 a fost tratat la clinica AKH din Viena din cauza unei pneumonii, apare pe internet în fotografii din vacanţa petrecută alături de iubitul său.

2743 afișări
Imaginea articolului George Michael se reface. Cântăreţul, în vacanţă alături de iubitul său - FOTO

George Michael, în vacanţă alături de iubitul său (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreţul în vârstă de 48 de ani apare în două fotografii postate pe Twitter de iubitul său, Fadi Fawaz, alături de care îşi petrece vacanţa într-o destinaţie însorită, scrie dailymail.co.uk.

Alături de fotografii, iubitul lui George Michael a postat mesajul "Nu-i aşa că e drăguţ?".

În cele două imagini, cântăreţul şi iubitul său apar ţinându-se în braţe, la bordul unui iaht.

Recent, George Michael a postat pe pagina sa de Twitter mesaje referitoare la recuperarea sa după operaţie.

"Sunt entuziasmat. Am terminat o baladă, iar cicatricea de la operaţie se vindecă bine la soare. Medicii mi-au spus că recuperarea este mai rapidă decât s-au aşteptat, aşa că sunt fericit", a scris Geoge Michael.

La sfârşitul anului trecut, George Michael a fost internat şi tratat pentru pneumonie în clinica AKH din Viena, însă şi-a petrecut vacanţa de Crăciun acasă, în reşedinţa sa din Marea Britanie.

Aflat la Viena, în noiembrie, pentru a susţine un concert în cadrul turneului său european "Symphonica - The Orchestral Tour", cântăreţul a fost nevoit să anuleze acel show, cu puţin timp înainte de ora la care acesta fusese programat.

Ulterior, starul britanic a anunţat că şi-a amânat toate concertele pe care urma să le susţină în a doua parte a turneului său european, din cauza pneumoniei severe cu care a fost diagnosticat.

George Michael a vândut peste 80 de milioane de albume pe plan internaţional, iar printre piesele sale se numără hituri precum "Careless Whisper", "Faith " şi "Last Christmas".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici