- Home
- Life-Inedit
- (30.10.2010, 10:06)
Mariah Carey va avea un băieţel
Cântăreaţa Mariah Carey, despre care presa internaţională a scris că este însărcinată în patru luni, va naşte un băiat, potrivit unor surse apropiate vedetei, citate de contactmusic.com.

Mariah Carey va avea un băieţel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
După ce Mariah Carey a negat că ar fi însărcinată în luna a patra, aşa cum s-a scris în presă, apropiaţi ai vedetei susţin că ea va confirma oficial această informaţie peste două săptămâni, la începutul campaniei de promovare a noului ei album de sărbători, "Merry Christmas II You".
Soţul cântăreţei, Nick Cannon, este foarte fericit şi a declarat că Mariah Carey este foarte "grijulie" şi că va fi "cea mai bună mamă", potrivit surselor citate.
Mariah Carey a cunoscut succesul în anii '90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreaţă în Statele Unite ale Americii în anii '90. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când a rupt legătura cu studioul ei de înregistrări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk reacţionează la ridicarea lui Călin Georgescu: Au arestat persoana care a câştigat cele mai multe voturi la alegeri
-
Călin Georgescu a fost ridicat în trafic şi dus cu mandat la Parchetul General / Surse: Călin Georgescu are calitatea de suspect / Jandarmii au organizat garduri de protecţie în faţa Parchetului General. Politicieni şi susţinători s-au adunat în jur
-
Gigi Becali, dezvăluiri după reţinerea lui Călin Georgescu: ar exista 4 martori, care ar fi depus mărturie împotriva lui
Diva, considerată una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, s-a reîntors pe scena muzicii pop în 2005, cu albumul "The Emancipation of Mimi", care a avut un imens succes.
Albumul ei "E=MC2", lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite şi i-a oferit artistei americane şansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, graţie piesei "Touch My Body". Cu această piesă, Mariah Carey l-a depăşit pe Elvis Presley şi a urcat pe a doua poziţie în clasamentul artiştilor cu cele mai multe piese devenite No.1 în Billboard Hot 100, în ultimele decade. Prima poziţie a acestui clasament este ocupată de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite No.1.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe