- Home
- Life-Inedit
-
LONDRA, (19.02.2013, 14:44)
- Florin Badescu
Muzicianul Tony Sheridan, un colaborator al trupei Beatles, a murit
Cântăreţul şi chitaristul britanic Tony Sheridan, cunoscut pentru colaborarea lui cu trupa The Beatles, în anii de început ai acesteia, mai ales în cluburile din Hamburg, a murit sâmbătă, la vârsta de 72 de ani.

Muzicianul Tony Sheridan, un colaborator al trupei Beatles, a murit
Într-un mesaj postat pe Facebook, la sfârşitul săptămânii trecute, apropiaţii muzicianului britanic i-au adus un ultim omagiu.
Muzicianul, care a murit la Hamburg, i-a cunoscut pe cei patru membri fondatori ai celebrei trupe britanice, care se numea pe atunci Beat Brothers - John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi toboşarul Pete Best -, în Germania, la începutul anilor 1960.
Tony Sheridan era pe atunci o figură bine-cunoscută în cluburile din Hamburg, unde viitoarea trupă The Beatles a cântat mai mulţi ani. Ei au înregistrat împreună mai multe piese, precum "My Bonnie", "The Saints" şi "Ain't She Sweet", sub numele Tony Sheridan and The Beat Brothers.
Paul McCartney îl numea pe Sheridan "Profesorul", în semn de omagiu pentru rolul şi influenţa pe care acesta a avut-o asupra trupei The Beatles în timpul turneului acesteia prin cluburile din Hamburg la începutul anilor '60.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:34
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1101.Premierul Irlandei este deschis să trimită forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Starmer afirmă că Marea Britanie este pregătită „să pună cizme la sol şi avioane în aer” pentru a sprijini acordul de pace din Ucraina / Liderii UE vor discuta despre trimisul special pentru negocierile de pace din Ucraina
-
astăzi, 11:15
Restricţii pe Valea Oltului: DN7 se închide complet din 4 martie