- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (26.11.2008, 17:58)
Nicoleta Luciu a filmat pe când era însărcinată în luna a noua scena în care Roza naşte
Nicoleta Luciu, interpreta Rozei din "Regina", era însărcinată în luna a noua când a jucat scena naşterii din telenovelă, episodul urmând a fi difuzat pe Acasă TV joi, de la ora 20.30, informează postul de televiziune.

Nicoleta Luciu a filmat pe când era însărcinată în luna a noua scena în care Roza naşte
Pe toată perioada sarcinii din telenovelă, Nicoleta Luciu a fost însărcinată şi în viaţa reală, lucru care a ajutat-o în interpretarea rolului de femeie gravidă. Cele două sarcini au evoluat în paralel, astfel că scena naşterii din telenovelă a fost filmată cu puţin timp înainte de naşterea din realitate.
"Eram în luna a noua când am filmat scena naşterii şi toată lumea avea mari emoţii pentru ziua aceea. M-am sfătuit cu doctorul înainte de filmare şi am vorbit despre potenţialele riscuri, aşa că ştiam că este posibil să îmi provoc o naştere reală în momentul în care fac această scenă. Pe tot parcursul zilei de filmare a fost lângă mine, la cadru, un doctor, aşa că m-am simţit în siguranţă. Am filmat aproximativ 25 de secvenţe în acea zi, eu m-am simţit bine şi totul a ieşit perfect", a declarat Nicoleta Luciu.
Tot în episodul de joi, telespectatorii vor vedea ce dificultăţi va întâmpina Roza la naştere şi cum o ajută Sulfina şi Spania într-un moment atât de important. Alături de Nicoleta Luciu, la această secvenţă ia parte şi Zambila, interpretată de Ioana Ginghină, actriţă care a trecut şi ea printr-o experienţă similară, filmând în telenovela "Inimă de ţigan", într-un cimitir, naşterea copilului pe care îl aştepta cu Giani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prima reacţie a lui Ciolacu după ridicarea lui Georgescu
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la Parchetul General şi protestează. Este prezent si liderul AUR, George Simion
-
Călin Georgescu e audiat în calitate de suspect. Surse: Este bănuit de iniţierea unei organizaţii fasciste pentru destructurarea ordinii constituţionale şi finanţare ilegală


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe