- Home
- Life-Inedit
-
MUNCHEN, (30.11.2009, 17:11)
Pete Doherty scandalizează Germania
Solistul britanic Pete Doherty a provocat un adevărat scandal în timpul unui festival rock organizat la Munchen, în sudul Germaniei, când a intonat versurile imnului nazist "Deutschland, Deutschland über alles", au declarat, luni, organizatorii evenimentului.

Pete Doherty scandalizează Germania (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Pete Doherty, solistul trupei Babyshambles, renumit pentru incidente legate de excesul de alcool şi droguri, a fost puternic fluierat de publicul prezent, însă a continuat să cânte până în momentul în care o animatoare a acestui festival dedicat tinerilor a intervenit şi l-a somat să părăsească scena, relatează presa germană.
"Am decis să întrerupem evoluţia de pe scenă a lui Pete Doherty cât mai repede posibil", au explicat organizatorii într-un comunicat.
Festivalul, organizat de radioul public bavarez, a fost difuzat în direct şi la radio.
"Deutschland, Deutschland über alles" este prima strofă din "Das Lied der Deutschen", imnul naţional al Germaniei. Această strofă a devenit imnul naziştilor în timpul regimului lui Adolf Hitler, care a făcut din aceste versuri un cântec pangermanic.
Această strofă nu a fost interzisă în mod oficial, însă nu a mai fost cântată de la înfrângerea Germaniei naziste, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
De atunci, cea de-a treia strofă din "Das Lied der Deutschen" a fost adoptată ca imn naţional al Germaniei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1099. Trump se va întâlni cu Zelenski pe 28 februarie la Washington pentru un acord important privind mineralele / Polonia va adapta toate aeroporturile civile pentru utilizare militară / Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink
-
astăzi, 22:43
Nicuşor Dan: Noi avem de rezolvat problema anulării alegerilor