- Home
- Life-Inedit
- MIAMI, (28.05.2010, 18:05)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rechinii preferă să atace înotători şi surferi în costume alb şi negru, mai ales duminica
Rechinii atacă cu predilecţie în ziua de duminică, în perioadele cu lună nouă, în ape de mică adâncime, de preferinţă înotători şi surferi care poartă costume de baie în culorile alb şi negru, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Florida (SUA).
698 afișări
Rechinii preferă să atace înotători şi surferi în costume alb şi negru, mai ales duminica (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Aceste concluzii se bazează pe observaţiile şi statisticile din ultimii 50 de ani din regiunea comitatului Volusia din statul american Florida, cunoscut drept "capitala mondială a atacurilor rechinilor".
Între 1999 şi 2008, o cincime din totalul atacurilor rechinilor pe plan mondial a avut loc în această regiune, a cărei zonă de coastă are o lungime de 75 de kilometri. Oamenii de ştiinţă americani au observat rechinii timp de un an, în această regiune, unde plaje albe şi valurile puternice atrag numeroşi practicanţi de surfing, dar şi mulţi prădători, în special în perioada mai - august, ultima lună fiind de altfel şi cea mai periculoasă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tehnologia ne permite să fim toți primari. Putem decide ce se întâmplă în orașul nostru cu un click pe telefon. Votezi direct primarul, la pachet cu avatarul
-
BSDA 2024. Marile companii de apărare ale lumii şi-au prezentat produsele în faţa autorităţilor româneşti. Industria de apărare, sub presiunea capacităţii de producţie
-
Angajaţii Senatului României, nemulţumiţi de majorarea salarială propusă de Guvern
-
Radu Mazăre a ieşit din închisoare: Nu mă mai interesează viaţa publică sub nicio formă
În perioada 1956 - 2008 au avut loc 231 de atacuri pe coastele comitatului Volusia. Cele mai multe dintre victime, dintre care surferii au reprezentat 60%, au fost muşcate în special în zona picioarelor, fie dimineaţa foarte devreme, fie după-amiaza târziu, deoarece valurile sunt mai puternice la aceste ore.
"Cel mai mare număr de atacuri au loc în perioada de lună nouă, urmată de perioada de lună plină", a explicat George Burgess, coordonatorul studiului. "Este probabil ca fazele din ciclul lunar să influenţeze migraţia şi ciclul reproductiv al peştilor, o sursă de hrană pentru rechini", a adăugat cercetătorul american.
August este luna în care se înregistrează cele mai multe atacuri, acest fapt având o explicaţie statistică, potrivit studiului, deoarece în acea perioadă se înregistrează cel mai mare număr de turişti pe plajă.
Bătăile cu stropi de apă şi mişcările puternice ale picioarelor în apă atrag rechinii, au declarat cercetătorii, care au adăugat că cele mai multe dintre victime purtau costume de baie în culorile alb şi negru sau galben şi negru, indicând cu această ocazie faptul că rechinii percep foarte bine contrastele de culoare.
Cercetătorii au explicat că cele mai multe dintre incidentele semnalate în Florida sunt mai degrabă "muşcături" decât "atacuri" reale. "Să le spui «atacuri» ar fi probabil un termen neinspirat, deoarece consecinţele nu sunt, în general, mai grave decât cele cauzate de muşcătura unui câine", a explicat George Burgess.
"Nu este acelaşi tip de muşcătură cu a rechinilor din specia Marele alb, care au lungimi de 3-6 metri, ce pot fi întâlniţi pe coastele Californiei. Aici avem de-a face cu un stil diferit de atacuri, comise în cea mai mare parte a cazurilor de rechini care se hrănesc de obicei cu peşti mai mici", a concluzionat autorul studiului.
Citește pe alephnews.ro: Pentru prima oară, un pacient care suferea de diabet a fost vindecat. Oamenii de știință chinezi au folosit terapia celulară
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, Vivienne, renunță la numele său de familie. De ce a luat această decizie
Revine epoca războiului: Cea mai mare ţară europeană care vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tineri. ”Lumea e din ce în ce mai nesigură”
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele declarații
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când vine canicula
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe