RECORD în a doua zi a B'estfest: Peste 28.000 de spectatori, prezenţi la festival - FOTO

A doua seară a festivalului B'estfest Summer Camp 2013, în care au concertat Nneka, Nas, Biohazard şi Noisia, a avut un public record de peste 28.000 de spectatori, anunţă organizatorii evenimentului, Emagic.

415 afișări
Imaginea articolului RECORD în a doua zi a B'estfest: Peste 28.000 de spectatori, prezenţi la festival - FOTO

RECORD în a doua zi a B'estfest: Peste 28.000 de spectatori, prezenţi la festival - FOTO (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Cei prezenţi în B'estfest Summer Park s-au bucurat de show-urile live şi DJ-set-urile susţinute pe cele şapte scene ale festivalului, party-urile de la terase, precum şi de extra-activităţile recreative din zonele special amenajate de sport, lounge, funfair, arts & crafts. Vremea a fost din nou prietena festivalului, ploaia foarte scurtă, de dinaintea începerii concertelor, încheindu-se cu un curcubeu spectaculos.

Grimus, Subcarpaţi, East Roots, White Walls, Piranha, Loungerie II şi Zob sunt doar câteva dintre numele de pe afişul zilei de sâmbătă, cea mai "aglomerată" zi din istoria festivalului. Lăsarea întunericului a adus şi show-urile capetelor de afiş ale serii: Nneka, Nas, Biohazard şi Noisia. Nneka şi-a cucerit publicul nu doar prin voce, ci şi prin deschiderea şi sinceritatea cu care a comunicat cu fanii. Biohazard a îndemnat rockerii prezenţi în faţa scenei Coca-Cola la unitate împotriva sistemului pentru că "toţi, indiferent de naţionalitate, avem de fapt aceleaşi idealuri şi de multe ori regimul politic încearcă să ne împiedice în a le atinge".

La Vodafone Dance Arena, Noisia a fost mai putin militantă, dar cu un set cel puţin la fel de puternic, pe gustul fanilor bass music. Cel mai aşteptat show al zilei a fost concertul legendei hip-hop Nas, o cariera de peste 20 de ani fiind transpusă în mai mult de o ora de hituri la foc continuu, cu refrene şi chiar strofe întregi fredonate de miile de fani prezenţi în fata scenei principale Ciuc Premium de la B'estfest.

Petrecerile s-au ţinut lanţ până spre zorii zilei cu ROA, Gojira & Planet H şi Electrocord în Dance Arena, alături de DJ de la Blazing Vibez powered MTV & PRO FM şi Freedom Music Silent Discotheque.

Ultima zi a B'estfest are în program nume precum Chase&Status şi Enter Shikari, pe scena Ciuc-Premium, alături de Electric Fence şi Shadowbox & Chimie, Soilwork, Subscribe, Goodbye to Gravity şi Hentai Corporation. Distracţia din Vodafone Dance Arena va fi asigurată de Friction, Phirah, DJ Paul Sawyer şi Basswise (Diamondz & Alex Dark), iar în Jägermeister Rock Arena concertele acustice vor fi susţinute de Partizan, Toulouse Lautrec, Pistol cu Capse, Days of Confusion şi Perfect Zero to Infinity, în timp ce de party-ul din Freedom Music Arena Silent Discotheque se va ocupa echipa Electrocord. Groove On Stage Octogonal Stage include numeroşi DJ din zona jazz, funk, broken-beat, idm, breakbeat, DNB, electro şi hip-hop, precum Adnana Sun, Alex Puicea, Danaga, Electroclown, Fane, Jo.E, Kosta, Martianarts, Miss I, Pseudub, Redulian, Rastahfairy, Rotopercutor, Tzuc şi Ufe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici