- Home
- Life-Inedit
-
MIAMI, (16.12.2014, 18:39)
- Florin Badescu
Record insolit: Doi profesori americani au petrecut 73 de zile sub apă - VIDEO
Doi profesori au doborât recordul pentru cea mai îndelungată perioadă petrecută sub apă, rămânând 73 de zile într-un hotel subacvatic din largul Arhipelagului Keys din Florida, în cadrul unei acţiuni care a vizat sensibilizarea comunităţii internaţionale faţă de programele de protejare a oceanelor.

Record insolit: Doi profesori americani au petrecut 73 de zile sub apă (Imagine: captura video)
"Am ieşit din apă! Timp total: 73 de zile, două ore şi 34 de minute", a anunţat pe site-ul său Roane State Community College din statul american Tennessee, unde predau profesorii Bruce Cantrell şi Jessica Fain.
Bruce Cantrell, în vârstă de 63 de ani, şi Jessica Fain, în vârstă de 25 de ani, s-au mutat pe 3 octombrie în hotelul subacvatic Jules' Undersea Lodgne, aflat la o adâncime de opt metri în laguna Key Largo, din care au ieşit abia luni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
Precedentul record era deţinut de americanul Richard Presley, care a rămas 69 de zile sub apă, din mai până în iulie 1992, tot în laguna Key Largo.
Cei doi profesori au predat din acel hotel submarin cursuri săptămânale despre explorarea şi conservarea mărilor şi au primit în vizită diverşi oameni de ştiinţă şi experţi, inclusiv pe astronautul american Buzz Aldrin, al doilea om care a păşit pe Lună.
Potrivit universităţii Roane State, experimentul a reprezentat "o experienţă educativă unică".
Experimentul a avut loc la doar câteva luni după ce oceanograful Fabien Cousteau a petrecut toată luna iunie într-un laborator submarin în largul coastelor Floridei alături de alţi cercetători, pentru a aduce un omagiu bunicului său, celebrul explorator şi documentarist Jacques-Yves Cousteau, decedat în 1997, care petrecuse la rândul său 30 de zile sub apă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Trump prelungeşte anumite sancţiuni împotriva Rusiei până în 2026 / Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova
-
ieri, 22:55
Starmer: Marea Britanie are un adevărat prieten în Biroul Oval