- Home
- Life-Inedit
- PLOIEŞTI, (16.07.2010, 21:02)
- ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ultimul drum al Mădălinei Manole: lacrimi, flori, aplauze şi întrebarea:"de ce a făcut asta? "
Mii de oameni din toată ţara au venit, vineri, la Ploieşti, să o conducă pe ultimul drum pe Mădălina Manole, încă de dimineaţă cei care au iubit-o, admirat-o, cunoscut-o sau doar o ştiau de la televizor adunându-se la Biserica Sf. Constantin şi Elena pentru a-şi lua rămas bun de la artistă.
73 afișări
Ultimul drum al Mădălinei Manole: lacrimi, flori, aplauze şi întrebarea:"de ce a făcut asta? " (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Când lumea a aflat că trupul neînsufleţit al cântăreţei a fost depus la Casa de Cultură a Sindicatelor, a început un adevărat pelerinaj la catafalcul amenajat în holul acestei clădiri. Oameni au stat la coadă, înfruntând căldura şi soarele puternic, doar pentru a o vedea o clipă, a-i aduce flori şi a aprinde o lumânare. Unii au încercat să o atingă. Mâinile lor au fost îndepărtate discret, dar ferm, de către membrii familiei, care au stat lângă sicriu în permanenţă. Alţii au venit cu copiii. I-au ridicat în braţe să vadă şi ei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin se va întâlni cu Xi Jinping la Beijing. Ce mize are întâlnirea celor doi lideri în contextul conflictelor globale
-
Protest: mai multe muzee din ţară au decis să nu participe la ediţia jubiliară a Nopţii Muzeelor
-
Trei schimbări simple ale stilului de viaţă pot reduce riscul de cancer
-
Adrian Sârbu: Europa are şansa să se refacă ca o altă Americă din punct de vedere al structurii instituţionale, al guvernanţei
Vizibil marcaţi, admiratori de toate vârstele spuneau, în şoaptă, parcă pentru sine: "Ce frumoasă e… "parcă doarme…", "nu zici că avea 43 de ani…"
"Doamne, de ce o fi făcut asta? " era întrebarea, de unii rostită, de alţii doar gândită.
Zeci de minute mama artistei, pradă durerii, nu s-a despărţit de sicriul alb în care se afla fiica sa. În câteva rânduri, durerea a copleşit-o. La un moment dat, mama Mădălinei a luat în braţe tabloul cu chipul fiicei sale, a îngenuncheat şi a început să-i vorbească: "iubirea mea… iubita mea… daţi-mi copilul înapoi…daţi-mi frumuseţea înapoi… nu mă aude nimeni acolo, în cer? ".
Timp de şapte ore, mama artistei nu a schimbat nicio vorbă cu soţul fiicei ei, Petru Mircea. La un moment dat, femeia şi-a întrebat fiica: "Cine te-a omorât?"
Muzica Mădălinei a fost fundalul sonor al pelerinajului. Iar după şapte ore, sute de oameni au aplaudat sicriul, care a pornit pe ultimul drum. Tot în aplauze a fost primită Mădălina Manole şi la biserică, unde a avut parte de o slujbă de înmormântare ţinută pe scări şi tot în aplauze a fost aşteptată de cinci mii de oameni la cimitirul Bolovani.
Racla a fost umplută cu o sumedenie de flori aduse de fani, iar mormântul a fost inundat de buchete şi de coroane.
În urma Mădălinei Manole rămâne muzica şi un copil. Iar sutelor de admiratori care au fost prezenţi la plecarea pe ultimul drum al artistei le-au rămas în minte cuvintele preotului despre artistă: "Necazul este mare. Nu trebuie să judecăm, cum judecă alţii. Numai ea ştie ce s-a întâmplat. Şi Dumnezeu. Nouă nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru ea, ca Dumnezeu să-i ierte păcatele. Iar noi, cu toţii, să-i spunem: adio fată dragă".
Citește pe alephnews.ro: 4 oi au fost înscrise într-o școală din Franța. Ce explicație are instituția
Citește pe www.zf.ro: Pentru că le consideră o ameninţare pentru comercianţii polonezi şi europeni, Polonia a luat în colimator Temu, Shein şi alte platforme de comerţ online din China. Dar tot pe baza lor îşi clădeşte viitorul Aeroportul Budapesta
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Citește și: Mesajul de adio al Mădălinei Manole
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
VIDEO. Antony Blinken face show într-un bar din Kiev, după întâlnirea cu Zelenski. Secretarul de stat al SUA cântă la chitară „Rocking to the Free World”
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
PROSPORT.RO
Imagini ale DEZASTRULUI din Herăstrău, postate de Dana Budeanu: „Să vă luați și vestele de salvare pe voi la alergare”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe