- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (07.12.2011, 16:31)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Final răsuflat la mitingul neautorizat al aripii Iliescu a organizaţiilor de revoluţionari - FOTO
Cei două-trei sute de membri ai Blocului Naţional al Revoluţionarilor 1989 care au manifestat spontan, miercuri, la Piaţa Universităţii şi-au încheiat protestul, refuzând să plece spre locul unde mitingul le-a fost, într-un final, aprobat şi alegând în schimb să se despartă pur şi simplu.
359 afișări
Final răsuflat la mitingul neautorizat al aripii Iliescu a organizaţiilor de revoluţionari (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)
După mai multe sesiuni de împingeri cu forţele de ordine, protestatarii încercând fie să pună mâna pe echipa B1TV, fie să blocheze, pur şi simplu, bulevardul Magheru, manifestanţii pur şi simplu s-au împrăştiat, unii dintre ei plecând bombănind înspre sediul organizaţiei, aflat în apropiere, sau spre case, "cu o scurtă oprire la Băsescu, la Cotroceni".
Protestul spontan organizat de Dorin Lazăr Maior, controversat lider al revoluţionarilor braşoveni, a fost însă marcat de nenumărate contradicţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski: „Rusia ar putea intensifica atacurile în Ucraina”
-
Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut
-
Urmează o nouă furtună financiară. Warren Buffett a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
-
Poliţia italiană a sechestrat 134 de maşini Fiat fabricate în Maroc din cauza unui steag
Pe de-o parte, protestatarii au anunţat încă de la început că ei au revendicări politice, nu legate de proiectul legislativ prin care urmează să le fie retrase indemnizaţiile şi privilegiile.
"Auziţi-i ce scandează: totul este împotriva lui Băsescu, a lui Boc şi a mafioţilor lor. Vrem demisia guvernului, vrem alegeri anticipate organizate de un guvern de uniune naţională şi vrem ca, după acestea, ţara să nu mai fie condusă de mafioţi. Nu vorbim astăzi despre privilegii sau despre revendicări de ordin material", spunea, mândru, Dorin Lazăr Maior tuturor jurnaliştilor care îi cereau o declaraţie.
Cu toate acestea însă, unul dintre cele mai tensionate momente s-a petrecut atunci când manifestanţii au realizat că de la protestul lor relatează şi o echipă a B1TV, un post de televiziune care s-a remarcat prin virulenţa cu care a cerut modificarea legii pentru ca revoluţionarilor să nu li se mai dea indemnizaţiile şi alte beneficii. Protestatarilor le-a dispărut zâmbetul de buze şi, timp de zece minute, s-au împins cu jandarmii încercând să ajungă la operatorul B1TV. Au renunţat doar după ce, la rugămintea forţelor de ordine, echipa postului de televiziune s-a retras.
O altă contradicţie apare atunci când Dorin Lazăr Maior clamează independenţa politică a organizaţiei pe care o conduce. De ani buni, fostul preşedinte Ion Iliescu are calitatea de preşedinte de onoare al Blocului, lucru contestat chiar miercuri de unii dintre protestatari, care, mai în glumă mai în serios, le cereau socoteală liderilor pentru că în 1989 l-au "pus în fruntea ţării" pe Iliescu şi nu pe Regele Mihai I.
Neobişnuită poate trece şi atitudinea protestatarilor, care oscilau între scandări violente sau chiar obscene la adresa liderilor politici de astăzi şi discuţii amicale despre politică sau chiar fotbal cu jandarmii cu care tocmai ce încheiaseră încleştarea, dar pe care, atunci când apăreau camerele video, îi acuzau explicit de violenţă. Hotărârea, determinarea avută pe feţe în timpul îmbrâncelilor pentru a ocupa bulevardul Magheru se schimba repede în zâmbet şi "caterincă", aşa cum s-a exprimat chiar unul dintre ei, cu un aer şmecheresc.
Izul de "blat" a fost chiar şi mai puternic atunci când liderii acuzau vehement folosirea forţei de către jandarmi, după care discutau amical cu şefii echipelor de ordine, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Un obişnuit al protestelor din Piaţa Universităţii, membru al Asociaţiei Victimelor Mineriadelor şi care, atunci când nu scandează, se ocupă "cu parcarea", a venit la protest, s-a împins ce s-a împins cu jandarmii, a ascultat discuţiile participanţilor şi a concluzionat amar în timp ce se îndepărta: "E ca atunci, la Guvern, cu «dansul pinguinului». Nişte pinguini!".
(Material realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro).
Citește pe alephnews.ro: Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57 de ani a contribuit
PROSPORT.RO
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
CANCAN.RO
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:44
Aglomeraţie la frontieră. Peste 275.000 de oameni au trecut graniţa în 24 de ore
-
astăzi, 09:39
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului