- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu despre convocarea comisiei pentru Mitrea: Mă supun legii
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, dată fiind hotărârea Curţii Constituţionale, conform căreia niciun caz de fost ministru nu poate ajunge în instanţă decât dacă trece pe la comisia prezidenţială, nu are altceva de făcut decât să se supună legii şi în cazul lui Miron Mitrea.
Băsescu despre convocarea comisiei pentru Mitrea: Mă supun legii
El a susţinut, joi, o declaraţie de presă în care a fost întrebat dacă va convoca Comisia prezidenţială pentru analiza acuzaţiilor de infracţiuni săvârşite de membrii ai Cabinetului în exercitarea funcţiei, în cazul fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea.
„Din păcate, şi nu spun din păcate, aşa e constituţional: Curtea Constituţională a stabilit că niciun caz de fost ministru nu poate să meargă în instanţă decât dacă trece pe la comisia prezidenţială. Deci nu am altceva de făcut decât să mă supun legii”, a spus Băsescu, fără a preciza când va decide întrunirea comisiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O navă sub pavilion Tanzania, cu 11 sirieni și egipteni la bord, s-a scufundat în largul mării, în apropiere de Sfântul Gheorghe / 3 sirieni au dispărut, operațiunea de căutare și salvare continuă
-
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
-
Unul dintre cele mai importante puncte turistice din Sibiu, închis la Noaptea Muzeelor. Explicaţia
-
Cel puţin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la graniţa cu România şi Ungaria
El a precizat că a observat „unele abordări” potrivit cărora s-a grăbit, în cazul lui Adrian Năstase, să convoace această comisie.
„Comisia asta este permanentă. Ea, doar când demisionează câte cineva, nu funcţionează. Un lucru pe care-l face comisia de comun acord cu preşedintele e să stabilească data primei întâlniri. În rest, este o comisie permanentă”, a spus Băsescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO