- Home
- Politic
- (25.02.2021, 16:07)
- Silviu Predoiu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COMENTARIU Silviu Predoiu | Bugetarii de lux
Liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, ne informa recent, de la tribuna parlamentului, că “după 30 de ani în care s-a spus că politica nu poate fi făcută de oameni cu cariere solide, veniţi din mediul privat şi din societatea civilă, de profesionişti in domeniile lor, puţini îşi mai imaginau că în 2021 vom ajunge să avem o noua generaţie de politicieni la guvernare”.
4434 afișări
COMENTARIU Silviu Predoiu | Bugetarii de lux
Ei bine, iată că minunea s-a întâmplat şi, în sfârşit, profesioniştii au venit la guvernare. Dar să nu ne panicăm, nu toţi odată. Deocamdată doar profesioniştii în delegare, căci aflăm că asta au făcut, odată ajunşi în fotoliile ministeriale, alde Năsui, Voiculescu şi Stelian Ion. Poate şi alţii dar cei trei, ca “oameni cu cariere solide, veniţi din mediul privat şi din societatea civilă” s-au remarcat prin zelul cu care au transferat către adjuncţii lor principalele responsabilităţi ale posturilor ocupate. De ce? Pentru că pot si pentru că, aflăm de la domnul Năsui prin vocea purtătorului său de cuvânt, “delegările de tipul ăsta sunt un gest banal. Miniştrii le fac, în mod curent şi le-au făcut dintotdeauna. Dacă nu fac delegări de responsabilităţi, secretarii de stat sunt de decor”. Şi la urma urmei nici nu e chiar aşa de grav, doar au delegat numai munca şi semnătura, nu şi privilegiile statutului.
În realitate ceea ce vedem nu este delegare de competenţe cât este fugă de răspundere. Fugă de răspundere de la cei care ne dau lecţii de responsabilitate de ceva vreme, ne vorbesc despre bugetari de lux, despre funcţionari incompetenţi, despre numiri arbitrare, despre salariile şi sporurile prea mari ale bugetarilor. Ei "conduc”, ei îndrumă secretarii de stat, dar nu semnează deci nici nu răspund. Refuză răspunderile dar nu maşina de protocol, nu cabinetul de demnitar, nu secretara şi, mai ales, nu salariul. Bugetari care refuză să-şi îndeplinească obligaţiile din fişa postului, pentru că pot. Pentru că fişa postului şi-o fac cum vor ei şi nu dau socoteală nimănui, ei răspund politic, nu-i aşa? Ei bine, cam asta înseamnă să fii cu adevărat bugetar de lux în Romania, să nu ştii nimic despre funcţia pe care o ocupi, să nu încerci măcar să înveţi, să alegi din ce trebuie sa faci doar ce vrei tu să faci iar restul, adică mai tot ceea ce ar putea să insemne bătaie de cap, să "delegi". Aşa îţi rămâne suficient timp să postezi pe Facebook informaţii vitale despre corupţia, nepriceperea şi chiulul pe care le-ai găsit în minister. Şi, bineînţeles, la sfârşitul lunii să nu uiţi să îţi iei salariul întreg, ca şi cum chiar ai fi muncit. Câţi dintre atât de huliţii bugetari ai României, a căror evaluare urgentă o cere de zor doamna Turcan pentru a stabili cât de “adaptaţi sunt la evoluţia societăţii”, îşi pot permite să-şi delege mai toate atribuţiile unor înlocuitori şi să mai şi plece acasă cu salariul întreg?
Ce nu înţeleg aceşti domni este că tocmai această impostură şi ipocrizie sufocă de ani buni România. Pentru că ajung în funcţii din care decid destine sau drumul pe termen mediu-lung al ţării indivizi pe care nu-i recomandă NIMIC, nici vorbă de vreo carieră solidă undeva. Pentru că ajung să conducă guverne sau ministere oameni fără niciun fel de competenţă managerială, care au, în cel mai bun caz, experienţă în condusul propriului autoturism. Pentru că ajung şefi de instituţii indivizi care nu îndeplinesc condiţiile pentru a se înscrie la un concurs de angajare în acea instituţie sau care nu ar trece niciodată probele concursului de angajare (nu că ar avea vreo intenţie de a încerca). Pentru că ajung în cele mai înalte poziţii de decizie ale statului indivizi care sunt viteji pe Facebook dar care, confruntaţi cu realitatea guvernării, refuză răspunderea şi responsabilitatea şi se încuie în birou. Pentru că întotdeauna standardele sunt pentru alţii, nu pentru ei.
Şi atunci, dacă aşa este, dacă cei care ştiu ce să facă şi chiar fac treaba sunt adjuncţii, de ce nu i-aţi numit pe ei miniştri iar pe actualii titulari drept secretari de stat, domnilor Orban, Cîţu, Barna & Cioloş? Poate pentru că miniştrii de astazi nici de decor nu sunt buni?
ULTIMELE ȘTIRI
-
ONU acuză Rusia că a folosit în Ucraina rachete balistice din Coreea de Nord
-
76% dintre români consideră că fumătorii adulţi ar trebui să primească informaţii corecte, fundamentate ştiinţific, despre produsele fără fum
-
Londra: Un adolescent a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite în urma unui atac cu o sabie
-
Estonia susţine că Rusia încalcă normele internaţionale privind spaţiul aerian
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis se pensionează. Postul de profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacant
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:20
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 797. Casa Albă nu poate face comentarii cu privire la calendarul şi livrarea ajutorului american pentru Ucraina / Fost ofiţer german recunoaşte spionajul pentru Rusia, motivat de teama unui război nuclear / Zelenski: Ucraina va adera la NATO doar după ce va învinge Rusia
-
astăzi, 18:13
Londra: Un adolescent a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite în urma unui atac cu o sabie