- Home
- Politic
- MIERCUREA CIUC, (05.06.2012, 07:42)
- , Daniela Mezey ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Csibi Barna la comemorarea Tratatului de la Trianon: Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară, ocupanţi (colonişti), căraţi-vă!
Aproximativ 70 de persoane au comemorat la Miercurea Ciuc Tratatul de la Trianon, în timp ce Csibi Barna, cunoscut fiindcă l-a "spânzurat" simbolic pe Avram Iancu, a avut două pancarte, una inscripţionată cu mesajul "Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară, ocupanţi (colonişti), căraţi-vă!".
1364 afișări
Csibi Barna la comemorarea Tratatului de la Trianon: Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară, ocupanţi (colonişti), căraţi-vă! (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax foto)
Comemorarea de la Miercurea Ciuc a început la ora 17.30 în faţa Consulatului General al Republicii Ungare din reşedinţa harghiteană, unde s-au întâlnit membrii "Mişcării Tinerilor din 64 de Comitate" (HVIM), purtând în mâini drapelul Ungariei, steaguri negre şi drapelul arpadian, simbol al organizaţiei extremiste din Ungaria "Garda Maghiară”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Lor li s-au alăturat Cavalerii Ordinului Vitejilor, husarii de la Uniunea "Matyas" din Ciucul de Jos şi localnici, printre ei aflându-se şi candidaţi la alegerile locale, pentru o baie de mulţime.
Înainte de a porni cu toţii în marş, ocolind oraşul până la Liceul "Marton Aron", participanţii au intonat imnul Ungariei, au susţinut discursuri în care au vorbit despre semnificaţia Tratatului de la Trianon pentru maghiari, iar la final au intonat imnul secuilor.
Liderul "Mişcării Tinerilor din 64 de Comitate" (HVIM) - organizaţia Miercurea Ciuc, Szocs Csongor, a declarat că niciodată nu a existat în lume un popor "mai umilit" decât cel maghiar în ziua de 4 iunie 1920, când a fost semnat Tratatul de la Trianon.
"Tratatul de pace de la Trianon este unul ridicol. Niciodată în lume nu a fost un popor mai umilit decât al nostru, la Trianon. Ziua de astăzi este o zi de doliu, nu o sărbătoare. Nu trebuie să ne plecăm capul, ci să stăm cu fruntea sus şi să luptăm zi de zi pentru a ne atinge ţelurile, să câştigăm drepturile maghiarilor în teritoriile rupte. Mesajul meu pentru fraţii noştri care trăiesc în teritoriile separate din ţara acum ciuntită, pentru toţi maghiarii, este să luptăm continuu pentru a supravieţui", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Szocs Congor.
Împlinirea a 92 de ani de la semnarea Tratatului de la Tranon a fost comemorată şi de Csibi Barna, harghiteanul care în luna martie a anului trecut l-a "spânzurat" în mod simbolic pe Avram Iancu.
Timp de o oră, Csibi Barna a stat în centrul oraşului, în Piaţa Majlath Gusztav Karolu, în faţa a două pancarte pe care a scris: "Jos Trianonul" şi "Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară, ocupanţi (colonişti), căraţi-vă!", cu drapelul Ungariei în mâini.
Între cele două pancarte, el a aşezat o cruce cu harta Ungariei Mari şi cu Coroana Maghiară.
"Trianonul înseamnă o pacoste. Există o ţară a noastră, a strămoşilor mei, care a fost pur şi simplu pusă pe cruce şi lăsată să moară. Este timpul ca Tratatul de la Trianon să fie revizuit, în fapt el nici nu mai este în vigoare, trebuie să văd cum este cu legislaţia, că se pare că nici nu mai este în vigoare. Toată lumea crede în acest tratat, care nu mai este în vigoare", a spus Csibi Barna.
Tratatul semnat în 4 iunie 1920 la Grand Palace de Trianon de la Versailles (Franţa), după Primul Război Mondial, consfinţea unirea Transilvaniei şi Banatului cu România. În urma aceluiaşi act, Slovacia şi Rutenia au revenit Cehoslovaciei, Burgenlandul - Austriei, iar Croaţia şi Slavonia - Iugoslaviei. Tratatul a fost semnat de 23 de state. Din Europa, semnatarele au fost, de o parte Ungaria, iar de cealaltă statele Antantei, printre care România şi cele trei state noi: Polonia, Cehoslovacia şi Iugoslavia (la vremea respectivă Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor).
Citește pe alephnews.ro: Neuralink caută a doua persoană pe care să testeze cipul cerebral. Primul pacient implantat spune că cipul „i-a schimbat viața”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a recuperat în Rafah trupurile a 3 ostatici răpiți de Hamas în atacul din 7 octombrie, inclusiv trupul lui Shani Louk. Imaginile cu tânăra inconștientă într-o mașină a Hamas au făcut înconjurul lumii
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Un bărbat deghizat în FEMEIE a reușit să fure 20.000 de lei de la indivizii pe care îi seducea: „M-a abordat o doamnă, m-a hipnotizat pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 18:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan" / UE sancţionează patru ziare ruseşti / Rusia a confiscat 463 de milioane de euro de la Unicredit / 4.500 de prizonieri ucraineni sunt pe cale să se înroleze în schimbul eliberării condiţionate
-
ieri, 17:14
Jocurile Olimpice ar putea opri războiul din Ucraina. Putin a discutat subiectul cu Xi