Deputatul PSD Ion Ochi, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, pus sub control judiciar

Deputatul PSD Ion Ochi, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, pentru că în perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov ar fi aprobat contracte cu dedicaţie, a fost pus sub control judiciar de DNA, el spunând că i se pare ”o măsură firească”.

292 afișări
Imaginea articolului Deputatul PSD Ion Ochi, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, pus sub control judiciar

Deputatul PSD Ion Ochi, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, pus sub control judiciar

Deputatul Ion Ochi a venit, joi, în jurul orei 11.00, la sediul DNA Braşov, însoţit de doi avocaţi, iar după o jumătate de oră a ieşit, el declarând jurnaliştilor că procurorii au dispus controlul judiciar în cazul său, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”S-a dispus controlul judiciar. Mi se pare o măsură firească pe care o au şi alţi coinculpaţi în acest dosar. Voi respecta ceea ce s-a dispus şi mă voi prezenta şi la Poliţie, iar acolo mi se va aduce la cunoştinţă ce măsuri mi se impun. Deocamdată nu ştiu. Am nişte restricţii de a lua legătura cu anumite persoane din dosar şi le voi respecta“, a declarat Ion Ochi.

Deputatul a mai spus că va veni în continaure în Parlament, deoarece nu are nicio restricţie în acest sens.

”O să mă duc în continaure la Parlament, pentru că nu am lipsit niciodată şi pentru că le-am promis colegilor mei că nu voi lipsi până la finalul mandatului“, a precizat Ion Ochi.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Ochi, fiind înregistrate 108 voturi "pentru" şi 152 "împotrivă".

Deputaţii s-au exprimat asupra solicitării DNA prin vot secret cu bile.

Deputatul PSD Ion Ochi a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, unde se discuta cererea DNA privind arestarea sa preventivă, că nu credea să ajungă vreodată subiect de spectacol mediatic şi că în pofida dificultăţilor a rămas un om onest şi are toată deschiderea pentru justiţie.

DNA a cerut, săptămâna trecută, Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat că în perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov a aprobat contracte cu dedicaţie.

Ochi este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici