DOCUMENT Decizie oficială. Ramona Mănescu a demisionat din toate funcţiile deţinute în ALDE

Ministrul de Externe Ramona Mănescu, singurul ministru ALDE care a rămas în Guvern, şi-a înaintat demisia din toate funcţiile deţinute în partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, transmite biroul de presă al ALDE. Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că aceasta ar putea intra în PSD.

1439 afișări
Imaginea articolului DOCUMENT Decizie oficială. Ramona Mănescu a demisionat din toate funcţiile deţinute în ALDE

DOCUMENT Decizie oficială. Ramona Mănescu a demisionat din ALDE

„Subsemnata Ramona Mănescu vă rog prin prezenta să luaţi act de demisia mea din ALDE, respectiv din toate funcţiile deţinute”, se arată în cererea de demisie a Ramonei Mănescu, înaintată preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Imediat după ce ALDE a stabilit luni ieşirea de la guvernare şi alianţa cu Pro România, Ramona Mănescu a anunţat, la Digi 24, că va rămâne ministru de Externe, chiar dacă ALDE a decis să retragă toţi miniştrii din Guvern.

Mănescu a mai spus că nu va intra în PSD.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că vede decizia Ramonei Mănescu de a rămâne în Executiv ca pe o greşeală politică.

Miniştrii ALDE Viorel Ilie, Graţiela Gavrilescu şi Anton Anton au demisionat, marţi, din funcţie.

Niculae Bădălău a fost propus interimar ministru al Energiei, Ioan Deneş interimar la Ministerul Mediului, iar Ştefan Radu Oprea ministru interimar pentru relaţia cu Parlamentul, propuneri pe care le-a trimis premierul Viorica Dăncilă marţi după-amiază la Cotroceni.

Taguri:
mănescu,
alde,
demisie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici