Geoană: Prezenţa mea la PNL, un gest istoric

Mircea Geoană, credidat de exit-poll-uri drept câştigător al alegerilor prezidenţiale, a declarat, duminică seară, că prezenţa sa la sediul PNL este un gest istoric şi că el şi Crin Antonescu au demonstrat că ştiu să închidă "un capitol greu şi complicat" al istoriei naţionale în ultimii 20 de ani.

20 afișări
Imaginea articolului Geoană: Prezenţa mea la PNL, un gest istoric

Geoană: Prezenţa mea la PNL, un gest istoric (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu ştiu dacă victoria mea reprezintă o noapte de istorie, dar prezenţa mea aici, la sediul PNL, un partid istoric, reprezintă, în mod cert, un gest de istorie. Într-un fel, eu şi Crin Antonescu, umăr la umăr, am demonstrat şi vrem să demonstrăm împreună, în anii care vin, că ştim să închidem un capitol greu şi complicat al istoriei naţionale în ultimii 20 de ani", a spus Geoană.

Liderul social-democrat a menţionat că prezenţa sa la sediul PNL înseamnă "un gest de împăcare istorică" şi încrederea în faptul că pot fi găsite lucruri care să îi unescă pe liberali şi PSD.

"Duşmănii ce păreau ireconciliabile au găsit în cele din urmă un numitor comun - progresul economic şi social al României. Azi, prezenţa mea aici, ca lider al unui partid mare, care avut războaie de natură strategică, ideologică şi filosofică brutale cu dreapta românească în ultimii 20 de ani, reprezintă din partea mea un gest de împăcare istorică, de reconciliere şi de încredere în faptul că putem să găsim lucruri care să ne unească şi mai puţin lucruri care să ne dezbine", a menţionat Geoană.

El a subliniat că are credinţa "că PNL are întreg dreptul moral, cu forţa electorală demonstrată cu prisosinţă sub conducerea domnului Antonescu, să devină adevărata forţă a dreptei româneşti", aşa cum este convins că "PSD va continua să rămână pentru mulţi ani de zile principala şi marea forţă a stângii româneşti".

"Suntem, astăzi, într-un parteneriat şi într-o prietenie. (...) Anticipez că, în anii următori, competiţia între stânga şi dreapta românească, între PSD şi PNL, va fi reluată într-un anumit moment, dar se va face ca o regulă a jocului democratic de tip european, va fi bazat pe lipsă de patimă şi pe proiecte", a apreciat liderul PSD.

El şi-a exprimat convingerea că "acest moment istoric de sfântul Nicolae" reprezintă într-un fel "închiderea tranziţiei post comuniste începută la revoluţie".

"Sunt onorat să-l am prieten pe Crin Antonescu, spun asta dincolo de politică şi dincolo de recunoştinţa electorală firească pe care o am faţă de el, conducerea liberală şi electoratul liberal. Am descoperit în Crin Antonescu un partener de drum lung, sunt convins că şi neamţul din Sibiu va fi alături de noi un om care reprezintă o nouă generaţie şi care va demonstra că ştim să facem un altfel de politic. Munca cea mai grea începe de mâine dimineaţă, când ne răcorim după şampania pe care am adus-o aici ca ofrandă de prietenie. De aici, din sediul PNL, transmit României un semnal de unitate, de muncă, de progres şi de reîntoarcere la grupurile cu adevărat importante", a mai spus Mircea Geoană.

El a afirmat că "o fază simpatică" a fost schimbul de geci în culorile partidelor între Liviu Dragnea şi Ludovic Orban.

"Cea mai simpatică fază a fost când secretarul general Liviu Dragnea de la noi şi Ludovic Orban au schimbat jacheta roşie cu cea galbenă. Le şedea bine fiecăruia dintre ei, dar, evident, pentru mine şi pentru Crin Antonescu, de mâine, culorile cele mai importante sunt culorile tricolorului românesc. Doamne ajută! Sunt recunoscător şi în continuare vreau să vă spun cât de mult îmi face plăcere să fiu alături de voi", a ţinut să spună Mircea Geoană, la finalul declaraţiei sale din faţa sediului PNL.

Înainte de a pleca, Mircea Geoană a fost întrebat de istoria cravatei sale în culorile tricolorului, menţionând că este o cravată pe care a cumpărat-o în America, când a organizat, la ambasada din Washington, "prima Zi Naţională ca tânăr ambasador". "De atunci o am şi am pus-o şi mi-a purtat noroc. E cu tricolor", a precizat Geoană.

Întrebat dacă se duce să petreacă cu liderii PSD, Geoană a replicat:" Numărăm. Numărăm".

La rândul său, întrebat dacă va număra voturi, Crin Antonescu a spus: "Nu număr, sunt slab, sunt bun la literatură nu la numărat", menţionând că de la PNL numără secretarul general Radu Stroe.

Înainte de plecare, liderul PSD i-a spus lui Antonescu: "Ne auzim peste noapte. Numai bine". În replică, Crin Antonescu a spus: "Ne vedem mâine".

Înainte de a urca în maşina cu care a venit, Mircea Geoană a ţinut să-i spună lui Antonescu: "Am vorbit cu Iohannis şi de vreme de avem rezultatul vine la Bucureşti". "Am vorbit şi eu. Mulţumim frumos. Seară bună", i-a răspuns liderul PNL.

Întrebat, după plecarea lui Mircea Geoană, dacă liberalii se întâlnesc cu liderii PSD, după prezentarea rezultatului oficial al alegerilor, pentru a se discuta despre Guvern, Crin Antonescu a răspuns afirmativ.

Mircea Geoană a fost prezent, duminică seară, la sediul PNL, împreună cu soţia sa, precum şi alţi lideri social-democraţi, printre care Liviu Dragea, Ion Bazac, Marian Oprişan, şi Daniela Popa din partea PC.

El a avut o întrevedere cu liderii PNL, alături de Crin Antonescu fiind prezenţi şi Ludovic Orban, Radu Stroe, Romeo Stavarache, Dan Radu Ruşanu, Daniel Chiţoiu, Andrei Chiliman, Rareş Mănescu. Ulterior la vizită s-a alăturat şi soţia lui Antonescu, Adina Vălean.

La plecarea din sediul PNL, Geoană şi Antonescu au făcut declaraţii presei.

Liderul PNL a afirmat că în turul II al alegerilor liberalii şi social-democraţii au luptat "umăr la umăr" şi au reuşit împreună să dea un nou preşedinte României şi şansa unui nou guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici