Gray: Autorităţile ştiu, cu siguranţă, că modul de numire a procurorilor şefi nu trebuie schimbat

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, potrivit raportului pe Justiţie prezentat în iunie, modul de numire în funcţie a procurorilor şefi trebuie să rămână neschimbat, fapt cunoscut "cu siguranţă" de către autorităţile româneşti.

Urmărește
26 afișări
Imaginea articolului Gray: Autorităţile ştiu, cu siguranţă, că modul de numire a procurorilor şefi nu trebuie schimbat

Gray: Autorităţile ştiu, cu siguranţă, că modul de numire a procurorilor şefi nu trebuie schimbat

Gray a spus că Executivul UE a urmărit cu atenţie, începând din momentul prezentării, în iulie, a raportului pe Justiţie, evenimentele din România, inclusiv votul de joi din Comisia juridică a Senatului.

El a amintit că în raportul pe Justiţie se arată foarte clar că modul de numire în funcţie a procurorilor şefi trebuie să rămână neschimbat, aşa cum a fost stabilit la instituirea mecanismului de cooperare şi monitorizare existent între autorităţile din România şi Comisie. Gray a ţinut să sublinieze că autorităţile de la Bucureşti cunosc "cu siguranţă" acest lucru.

"În acest stadiu, nu se poate vorbi despre o decizie a autorităţilor de la Bucureşti, a Parlamentului, de schimbare a modului de numire a procurorilor şefi, ci doar de un vot într-o comisie a Senatului. Parlamentul nu a votat în plen această schimbare", a spus Gray, menţionând că instituţia pe care o reprezintă va urmări cu atenţie evoluţiile legate de acest subiect.

El a adugat că specialiştii Comisiei urmăresc modul în care autorităţile române se preocupă de respectarea celor prevăzute în raportul pe Justiţie prezentat în iulie.

Comisia juridică a Senatului a adoptat, joi, un amendament la Legea 303/2004, prin care procurorii şefi ai DNA, DIICOT şi Parchetului ICCJ nu mai sunt numiţi de şeful statului, ci de plenul CSM, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Secţiei de procurori a CSM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?