- Home
- Politic
- (16.07.2024, 16:44)
- Iulian Moşneagu
Grupul Giorgiei Meloni din Parlamentul European este divizat în privinţa susţinerii Ursulei von der Leyen. Europarlamentarii AUR spun că nu o vor vota
- Grupul ECR din Parlamentul European este împărţit în privinţa susţinerii Ursulei von der Leyen pentru un al doilea mandat de preşedinte al Comisiei Europene.
- Grupul este condus de partidul Fraţii Italiei al Giorgiei Meloni şi de Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia.
- Europarlamentarii AUR, care fac parte din acest grup, spun că vor vota împotriva Ursulei von der Leyen.
Urmărește
387 afișări
Grupul Giorgiei Meloni din Parlamentul European este divizat în privinţa susţinerii Ursulei von der Leyen. Europarlamentarii AUR spun că nu o vor vota
Ursula von der Leyen a petrecut 50 de minute răspunzând întrebărilor grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Strasbourg marţi dimineaţă, descriind-o ca fiind o discuţie "intensă". Ea s-a confruntat cu întrebări privind ameninţările cu războiul hibrid din partea Rusiei, precum şi cu solicitări de modificare a "Green Deal" şi de reprimare a migraţiei ilegale.
Pentru a obţine un al doilea mandat, Ursula von der Leyen are nevoie de sprijinul a 361 din cei 720 de eurodeputaţi ai Parlamentului în cadrul unui vot programat pentru joi. ECR are 78 de eurodeputaţi, notează Politico.
"Nu este un mare secret ... că va exista o divizare în grupul ECR", a declarat Roberts Zīle, un eurodeputat leton, care a spus că încă nu s-a hotărât în ce direcţie să voteze.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Cea mai mare diviziune în cadrul ECR ar putea fi între polonezi, care sunt categoric împotriva şefei Comisiei Europene, şi italieni, care ar putea vota în favoarea acesteia.
În cadrul reuniunii cu uşile închise, eurodeputatul Carlo Fidanza (Fraţii Italiei) a presat-o pe von der Leyen pentru o "schimbare radicală de ritm" cu privire la Green Deal şi mai multă claritate cu privire la politica sa agricolă. El a lăudat, de asemenea, acordurile sale cu Tunisia şi Egipt privind reducerea migraţiei, potrivit unui comunicat de presă care nu a indicat cum vor vota cei 24 de deputaţi italieni.
Giorgia Meloni s-a abţinut să voteze în favoarea Ursulei von der Leyen atunci când liderii naţionali şi-au exprimat opinia cu privire la funcţiile de conducere din UE luna trecută. Abţinerea la votul de joi ar echivala cu un vot împotriva lui von der Leyen.
Europarlamentarii AUR nu o vor susţine pe Ursula von der Leyen
Un purtător de cuvânt al ECR a declarat vineri că delegaţiile din România, Franţa şi Polonia au decis deja să voteze împotrivă.
"Votul nostru va fi cu siguranţă 100% împotriva Ursulei von der Leyen", a declarat eurodeputatul AUR Gheorghe Piperea.
"Von der Leyen a făcut o mulţime de lucruri rele Europei şi în special României", a acuzat el, susţinând că ea a acordat prioritate migranţilor în faţa europenilor şi că a sărăcit Europa. Ea a apărut ca un "birocrat perfect" şi nu a spus "nimic" în timpul întâlnirii sale cu ECR, a adăugat el.
Piperea i-a cerut, de asemenea, Ursulei von der Leyen să dea explicaţii cu privire la mesajele sale cu directorul general al Pfizer despre cumpărarea vaccinurilor Covid-19, în contextul unei investigaţii în curs privind posibilele infracţiuni penale în această afacere.
"Pentru mine a fost o discuţie la Bruxelles, plictisitoare", a declarat europarlamentarul polonez Dominik Tarczyński, de la Lege şi Justiţie, după întâlnirea de marţi, adăugând că von der Leyen a folosit "limbajul elitelor de la Bruxelles, unde nu există nimic concret".
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. A început deportarea în masă a imigranților ilegali
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump