Independenţa energetică, lupta împotriva corupţiei şi desemnarea ambasadorului SUA, discutate de trei senatori americani prezenţi la Bucureşti

Senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy, membri ai Comisiei de politică externă din Senatul SUA, aflaţi în vizită în România, au vorbit duminică, în cursul unui interviu, despre necesitatea independenţei energetice a statelor europene şi beneficiile gazelor de şist pentru români, dar şi despre lupta împotriva corupţiei şi desemnarea unui ambasador american la Bucureşti.

604 afișări
Imaginea articolului Independenţa energetică, lupta împotriva corupţiei şi desemnarea ambasadorului SUA, discutate de trei senatori americani prezenţi la Bucureşti

Independenţa energetică, lupta împotriva coruţiei şi desemnarea ambasadorului SUA, discutate de trei senatori americani prezenţi la Bucureşti (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Puterea lui Putin stă în energie, iar statele UE trebuie să devină independente

Puterea lui Vladimir Putin stă în dependenţa energetică a statelor UE faţă de Rusia, motiv pentru care trebuie să se preocupe de a deveni independente şi să-şi onoreze angajamentele faţă de bugetul prevăzut de NATO, au arătat trei senatori americani, într-un interviu acordat duninică.

Cei trei senatori americani, membri ai Comisiei de politică externă din Senatul SUA, John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy au explicat, pentru gandul.info motivele pentru care Rusia trebuie oprită să deţină un monopol energetic, lucru pentru care este necesar un atac faţă de corupţia din unele state europene.

McCain a susţinut că nu vede la adresa României o ameninţare "de tip convenţional" la adresa României, ci una de destabilizare a regiunii şi în special a Republicii Moldova. El a vobit despre faptul că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin "încearcă să folosească diverse instrumente pe care le are la dispoziţie, inclusiv energia, pentru a creşte influenţa rusească mai ales în estul Europei".

Senatorul SUA a afirmat că Rusia este "o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară".

"Cât priveşte o ameninţare directă de tipul războiului convenţional, nu. Cât priveşte destabilizarea, cred că este o provocare serioasă (...)Cred că preşedintele Obama este conştient de cât de serioasă este această situaţie, este unul dintre motivele pentru care a dat asigurări privind sprijinul financiar şi alte domenii de cooperare. Ce trebuie noi să facem, una dintre provocările noastre, este să mergem înapoi la colegii noştri din Congres şi să le explicăm cât de important este acest tip de sprijin şi cum ar putea să implice folosirea banilor de la contribuabili, trimiterea de trupe cel puţin pe termen scurt. Deci nu cred că e nevoie să îi spun preşedintelui Obama cât de serioasă este situaţia, dar i-aş spune că, în opinia mea şi a prietenilor noştri europeni, ar trebui să fie mult mai ferm decât a fost faţă de acţiunile lui Vladimir Putin", a susţinut senatorul american.

La rândul său, senatorul Christopher Murphy a precizat că anunţul preşedintelui SUA privind alocarea a unui miliard de dolari pentru investiţii în relaţia de securitate trebuie să primească un răspuns pe măsură şi din partea statelor europene.

"Suntem încurajaţi de faptul că aici, în România, există un plan pentru următorii ani de a creşte cheltuielile militare interne până la acel standard de 2% din PIB. Dar alte ţări din Europa procedează invers, refuză să facă aceste investiţii. Noi credem că putem susţine acest caz în faţa Congresului SUA, că ar trebui să investim în parteneriatul cu NATO, dar trebuie să vedem că aceleaşi investiţii vin şi din Europa", a susţinut Murphy.

El a spus că modul în care acţionează Rusia ar trebui să ducă inclusiv la reviziurea articolului 5 din tratatul NATO, care "a fost creat să oprească o incursiune militară tradiţională într-o ţară aliată NATO".

"Vedem că Rusia şi Putin pun la punct un nou tip de război, în care nu trimite trupe dincolo de graniţe, fie că e vorba de Transnistria, Abhazia şi acum estul Ucrainei, ci foloseşte provocări şi intimidări, mită şi sprijin pentru grupările separatiste să preia controlul unei regiuni, fără trimiterea de trupe militare", a explicat senatorul american.

De asemenea, senatorul Ron Johnson a spus că SUA cheltuieşte 600 de miliarde de dolari pe an pentru apărare, adică 4% din economia noastră.

"Dacă fiecare ţară NATO ar atinge acea ţintă de 2%, ar însemna un plus de 82 de miliarde de dolari pe an pentru apărare. Vorbim de un plus de un miliard din partea SUA, dar ţările europene chiar trebuie să vină şi ele cu o contribuţie şi să onoreze cei 2%", a declarat Johnson.

El a susţinut că pe lângă fondurile necesare apărării, statele europene trebuie să iasă din monopolul rusesc în ceea ce priveşte piaţa de energie.

"Dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie, şi ca să faci asta e nevoie să scapi de corupţie (...)Vrem să facem tot ce putem pentru a-i sprijini eforturile aici, pentru că asta e cu adevărat necesar, trebuie stârpită corupţia din toate ţările europene, pentru a putea atrage genul de investiţii care să te facă mai independent de rezervele ruseşti de gaz şi petrol", a spus Johnson.

Senatorul american a susţinut că situaţia din Ucraina a reprezentat un "semnal de alarmă", nu doar pentru SUA, ci pentru întreaga Europă.

"Acum trebuie să răspundem acestui semnal şi să reinvestim în NATO, să întărim această structură şi să facem activitatea economică să avanseze, pentru a-l slăbi pe Vladimir Putin. Acesta este răspunsul cel mai bun", a completat Johnson.

El a fost întrebat dacă SUA are vreo soluţie la dependenţa energetică a statelor europene faţă de Rusia.

"Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important", a replicat Johnson.

Totodată, el a susţinut că, dacă nivelul corupţiei din Europa ar fi redus, ar fi atrase investiţii necesare exploatării propriilor resurse naturale.

"Dacă am începe să atacăm corupţia din estul Europei, investiţiile ar curge în Europa, aţi putea începe să folosiţi propriile resurse naturale. Ştiu că există clar îngrijorări de mediu, dar noi avem o imensă revoluţie energetică în America, din cauza fracturării hidraulice. Voi aveţi aici în Europa resurse de energie şi ar fi de ajutor dacă aţi începe să le exploataţi. Orice se poate face pe termen scurt, pentru a-i semnala lui Putin că zilele sale de monopol s-au terminat, cred că va duce la detensionare şi va mişca lucrurile în direcţia cea bună'', a mai spus senatorul american, în interviul pentru gandul.info.

Senatorii SUA, despre beneficiile gazelor de şist pentru români: Uitaţi-vă la ce face Putin în Crimeea

Senatori SUA au explicat că exploatarea gazelor de şist este o soluţie viabilă pentru independenţa energetică faţă de Rusia, unul dintre aceştia transmiţându-le românilor să se uite la modul în care Vladimir Putin acţionează în Ucraina şi Transnistria

Senatorii John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy au abordat subiectul exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice în contextul dezbaterii necesităţii independenţei energetice a statelor europene faţă de Rusia.

Senatorul Murphy a susţinut că în problema independenţei energetice "există semnale pe termen scurt, dar nu există soluţii pe termen scurt".

"Va fi un angajament pe termen lung în problema independenţie energetice, iar în SUA avem o dezbatere dacă are sens să exportăm GNL. Opinia mea este că dacă eu sprijin asta, vreau să fiu sigur că Europa este gata să-şi creeze propriile rezerve de energie, iar România este un exemplu de ţară care s-a dedicat explorării acestui potenţial, dar Germania îşi închidă centralele nucleare, alte ţări din Europa refuză chiar să aibă o discuţie despre fracturarea hidraulică. Deci acesta trebuie să fie un parteneriat, iar sugestia lui Tusk (premierul polonez, n.r.) pentru o cooperare colectivă pe energie în Europa este foarte importantă", a afirmat Murphy.

Acestuia i s-a precizat că în România au fost proteste împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.

"Şi în America au fost", a replicat Murphy.

În acelaşi timp, senatorul Ron Johnson a fost întrebat cum le-ar explica românilor beneficiile exploatării gazelor de şist, în condiţiile în care în România resursele aparţin statului şi nu proprietarului de teren.

"Le-aş spune să se uite la ce face Vladimir Putin în Crimeea, ce face pentru a destabiliza estul Ucrainei, ameninţarea cu Transnistria. Să se uite la problema geopolitică de a nu fi independent din punct de vedere energetic. Şi apoi să măsoare asta cu ce se poate face într-un mod prietenos cu mediul, pentru a utiliza propriile resurse energetice. Trebuie să pui în balanţă aceste obiective", a afirmat Johnson.

Pe de altă parte, Murphy a susţinut că "nu este totul sau nimic".

"Există o dezbatere în SUA despre cum să facem fracturarea şi cred că este foarte potrivit să limităm tehnicile şi chimicalele folosite, să sugerăm că există zone din apropierea resurselor de apă sau a aglomerărilor de populaţie, care ar trebui protejate, există o dezbatere foarte raţională pe care o poţi avea despre această nouă tehnologie", a explicat senatorul american, în interviul pentru gandul.info

Senator SUA: Să permitem aleşilor să-şi protejeze prin vot imunitatea ar fi "de tot râsul", în SUA

Senatori americani au arătat că lupta împotriva corupţiei este un element fundamental pentru ca investitorii orienteze atenţia către România, Christopher Murphy afirmând că o dezbatere despre protejarea imunităţii aleşilor ar fi "de tot râsul" în SUA.

Senatorii au fost întrebaţi care ar fi mesajul lor pentru parlamentari, în condiţiile în care după vizita vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, aceştia au votat împotriva ridicării imunităţii unor parlamentari.

Senatorul John McCain a susţinut că mesajul oficialilor SUA este acela că respectă "enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie".

"Cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile. Nu încercăm să le spunem oamenilor de aici ce ar trebui să facă, dar avem anumite standarde universale pe care ne aşteptăm ca toată lumea să le respecte cât mai mult posibil. Ţara noastră nu este lipsită de corupţie, se întâmplă tot timpul, dar ne luptăm cu ea. Deci vrem să vedem progres în acest domeniu. Şi din nou, nu încercăm să interferăm, doar încercăm să spunem clar că ne afectează relaţiile cu România, dar şi cu alte ţări", a spus McCain.

De asemenea, senatorul Christopher Murphy a afirmat că o dezbatere în SUA despre protejarea propriei imunităţi, prin vot, de către parlamentari ar fi "de tot râsul".

"Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA", a susţinut Murphy.

În acelaşi timp, senatorul Ron Johnson a afirmat că singura situaţie în care un om de afaceri va fi interesat să investească în România este aceea în care va avea încredere că legile se aplică în mod corect.

"Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt. Semnele încurajatoare pe care le-am văzut, fie că e vorba de ce s-a întâmplat pe Maidan în Ucraina, oameni tineri ieşind în faţă şi cerând un guvern mai puţin corupt, fie ce auzim aici în România – tineri care cer acest lucru, sunt semne care ne dau speranţă", a explicat Johnson, în interviul pentru gandul.info.

Senator SUA: Sincer, ne este "jenă" că nu avem până în acest moment ambasador la Bucureşti

Senatorul american John McCain a declarat că în problema ambasadorului SUA de la Bucureşti, care nu a fost desemnat până la această oră de oficialităţile americane, îi este "jenă", precizând că se va rezolva această situaţie de reprezentare diplomatică.

McCain a fost întrebat care este situaţia cu ambasadorul SUA care trebuia desemnat pentru a reprezentat Statele Unite la Bucureşti.

"Cunoaştem problema şi vrem să o rezolvăm, credem că actualul şef al misiunii face o treabă extraordinară, suntem mândri de munca sa şi a echipei lui, dar vom aborda problema şi vom stabili care este cea mai bună opţiune. Sincer, ne este jenă", a afirmat senatorul american. membru al Comisiei de politică externă a Senatul american.

De asemenea, senatorul SUA Ron Johnson a afirmat că unul din motivele vizitei în România este acela de a avea "o prezenţă diplomatică puternică", fapt pentru care se va pune accent asupra acestui lucru.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici