- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Kelemen: O dezbatere în trei, a candidaţilor PSD, PDL şi PNL, lucru "incalificabil"
Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a criticat, joi, intenţia principalilor săi contracandidaţi de a organiza, vineri, o dezbatere în trei considerând acest lucru "incalificabil" şi "de neacceptat" şi a spus că se simte "exclus de colegii care vor veni apoi să ceară voturile maghiarilor".
Kelemen: O dezbatere în trei, a candidaţilor PSD, PDL şi PNL, lucru "incalificabil" (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
Kelemen a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că o dezbatere în trei, a candidaţilor PSD, PDL şi PNL, nu este "acceptabilă".
"O dezbatere în trei, doar a candidaţilor PSD, PDL şi PNL, nu este de acceptat pentru mine. Este incalificabil ce se întâmplă. Mă simt exclus de colegii care vor veni apoi să ceară voturile maghiarilor. Noi suntem buni numai la adus voturi? Cum se poate să pui afişe în limba maghiară în secuime, iar apoi să excluzi de la dezbateri candidatul UDMR?", a spus Kelemen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Elicopterul prăbușit al lui Raisi a fost găsit. Imagini cu primele momente
-
BREAKING: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori” la locul prăbuşirii elicopterului care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi. Oficial iranian: Elicopterul a „ars complet” în urma prăbuşirii. Preşedintele şi ministrul de Externe au murit
-
Elicopterul preşedintelui Iranului era un Bell 212 de fabricaţie americană. Aeronava a fost produsă în anii 60 şi s-ar afla în Iran dinainte de revoluţie
-
Ion Cristoiu: Ce înseamnă A lucra româneşte: Zicem ca el şi facem ca noi
Acesta a subliniat că nu crede că în România se poate vorbi despre "candidaţi care sunt mai candidaţi decât alţii", considerând că o dezbatere finală înaintea primului tur de scrutin ar trebui să îi cuprindă pe toţi cei patru candidaţi ai partidelor parlamentare.
"Cred că dacă vrem o dezbatere serioasă, ar fi o dezbatere în patru, cu candidaţii celor patru partide parlamentare. Vrem să fie o dezbatere între Geoană, Băsescu, Antonescu şi Kelemen. Nu pot accepta să fiu exclus. Dacă e o dezbatere pe programe politice, ar fi corect faţă de cetăţeni să participăm toţi patru", a adăugat Kelemen.
Acesta a afirmat că aşteaptă "o minimă decenţă" din partea celorlalţi candidaţi şi regretă că celelalte partide parlamentare nu iau în calcul şi invitarea sa la dezbaterea programată vineri.
Directorul IPP, Violeta Alexandru, a anunţat, joi, la finalul negocierilor dintre staff-uri, că toţi cei trei candidaţi - Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu - au confirmat participarea la dezbaterea de vineri, care va atinge nouă teme de interes general.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO