Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Despre ce vor discuta liderii statelor europene

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, informează Administraţia Prezidenţială. Subiectele vor viza bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, combaterea schimbărilor climatice sau relaţiile externe ale UE.

199 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Despre ce vor discuta liderii statelor europene

Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

„Subiectele aflate pe agenda de discuţii a reuniunii Consiliului European se referă, în principal, la viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe ale Uniunii Europene”, a transmis Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă remis, miercuri, MEDIAFAX.

De asemenea, şeful statului va participa la Summitul Euro în format extins, precum şi la reuniunea Consiliului European - articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie.

Astfel, potrivit agendei oficiale, Klaus Iohannis va fi de la 14.35, ora României, la Summitul Partidului Popular European, de la 16.00 şeful statului va fi la reuniunea Consiliului European cu preşedintele Parlamentului European David-Maria Sassoli.

Prima sesiune de lucru a Consiliului European va începe la 16.30, ora României. De la 20.30 va avea loc o întâlnire de lucru separată a şefilor de stat sau de guvern, conform agendei lui Klaus Iohannis.

Vineri, şeful statului va participa la sesiunea de lucru a Euro Summit, de la 11.00, iar de la ora 13.00, Klaus Iohannis va fi la sesiunea de lucru a Consiliului European (Art. 50), potrivit agendei oficiale.

„În ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, Preşedintele României va pleda pentru un buget ambiţios care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor. Preşedintele Klaus Iohannis va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european”, arată comunicat de presă al Preşedinţiei.

În ceea ce priveşte combaterea schimbărilor climatice, Klaus Iohannis va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziţia către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris.

Şeful statului va susţine că este esenţial să existe o înţelegere comună asupra principiilor şi condiţiilor care să permită statelor membre să contribuie în mod echitabil la obiectivul Uniunii privind o economie circulară şi neutră din punct de vedere al impactului asupra climei, mai arată sursa citată.

„Cu privire la procesul de retragere a Marii Britanii din UE, Preşedintele României va sublinia importanţa încheierii unui parteneriat viitor ambiţios între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care să reflecte valorile şi interesele comune. Preşedintele Klaus Iohannis va pleda, totodată, pentru menţinerea unităţii la nivelul UE27, pentru a avea o voce unitară şi coerentă în cadrul negocierilor privind relaţiile viitoare. În condiţiile în care Acordul de retragere reprezintă un pas necesar pentru consolidarea încrederii între cele două părţi şi o garanţie pentru asigurarea unor relaţii cât mai strânse între Uniune şi Marea Britanie după Brexit, Preşedintele României va evidenţia importanţa nu doar a ratificării Acordului de retragere de către ambele părţi, ci şi a implementării depline a acestuia”, a conchis sursa menţionată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici