- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PDL: Dacă proiectul de revizuire a Constituţiei era adoptat, inculpatul Boldea era în faţa justiţiei
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că, dacă proiectul de revizuire a Constituţiei propus de PDL ar fi fost adoptat mai de mult, "inculpatul Boldea" se afla acum în faţa justiţiei, Voinescu arătând că proiectul suprima imunitatea parlamentară.
PDL: Dacă proiectul de revizuire a Constituţiei era adoptat, inculpatul Boldea era în faţa justiţiei (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)
Voinescu a precizat, într-o conferinţă de presă, că PDL a propus de acum un an printr-un proiect de modificare a Constituţiei eliminarea acestui tip de imunitate parlamentară şi că, dacă opoziţia măcar ar fi venit să discute acest proiect, cazul Boldea nu s-ar fi întâmplat.
"Dacă proiectul de modificare a Constituţiei ar fi fost adoptat mai de mult, inculpatul Boldea se afla acum în faţa justiţiei", a spus Voinescu.
El a arătat că acest caz ne reprezintă o nouă dovadă din realitate care arată că prevederile din Constituţie trebuie modificate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA, Coreea de Sud și Japonia au convenit să organizeze exerciții militare trilaterale în această vară. Decizia vine pe fondul crizelor politice din cele trei țări și amenințărilor externe
-
Înscrierile pentru sesiunea de vară a Examenului de Bacalaureat încep luni. Probele scrise vor fi susţinute în prima săptămână din luna iulie
-
Coreea de Nord va suspenda trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud
-
Eurostat: 1 din 3 tineri din UE verifică informaţiile din mediul online. Tinerii din România nu sunt foarte interesaţi să facă acest lucru
"Şi când te gândeşti că opoziţia refuză să discute, din motive pur politice, iraţionale, pe legea boicotului parlamentar şi a spatelui întors, orice propuneri care vin de la majoritate şi de la Traian Băsescu. Dacă proiectul de modificare a Constituţiei ar fi fost adoptat, opoziţia ar fi venit măcar să discute acest proiect, nici acest caz nu s-ar fi întâmplat", a mai spus Voinescu.
Activitatea politică a lui Mihail Boldea a început în anul 2002, atunci când s-a înscris în PD. El a devenit liderul organizaţiei judeţene de tineret a PD Galaţi în 2004, iar în anul 2008 a fost ales deputat din partea PDL. Ulterior, relaţiile sale cu partidul au devenit tensionate, acuzând de mai multe ori lipsa de democraţie din partid şi cerând chiar demisia premierului Emil Boc.
La finele lui 2011, Boldea a demisionat din PDL, iar după ce a activat o scurtă perioadă ca independent în Parlament, el a intrat în grupul parlamentar UNPR. În prezent, Boldea este deputat neafiliat.
Deputatul Mihail Boldea a părăsit România sâmbătă, pe frontieră terestră, el urmând să fie dat în urmărire generală şi internaţională, a anunţat, miercuri seară, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO