Prigojin îi răspunde lui Putin: luptătorii Wagner nu se vor preda / şeful statului a făcut o greşeală „profundă”
Şeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat sâmbătă, într-un mesaj audio, că forţele sale nu se vor preda la ordinul Kremlinului sau al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fost KGB).
Prigojin îi răspunde lui Putin: luptătorii Wagner nu se vor preda / şeful statului a făcut o greşeală „profundă”
Prigojin a promis să răstoarne conducerea militară a Rusiei, afirmând că toţi membrii grupului său, care numără 25.000 de persoane, sunt pregătiţi să îşi sacrifice viaţa pentru poporul rus.
El l-a criticat direct pe preşedintele Vladimir Putin pentru că l-a numit trădător şi a afirmat că şeful statului a făcut o greşeală „profundă” în ceea ce priveşte tema trădării patriei.
"Suntem patrioţi ai patriei noastre şi nimeni nu plănuieşte să se predea la ordinul preşedintelui, al FSB sau al altcuiva", a declarat Prigojin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
-
Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina
"Preşedintele face o greşeală profundă atunci când vorbeşte despre trădare. Noi suntem patrioţi ai patriei noastre, am luptat şi luptăm pentru ea. Nimeni nu se va preda şi nu va da mărturie la ordinul preşedintelui, al FSB (serviciul de securitate) sau al altcuiva. Pentru că nu vrem ca ţara să continue să trăiască mai departe în corupţie, înşelăciune şi birocraţie", a spus Prigojin, potrivit Reuters.
Putin promisese anterior să anihileze ceea ce el a numit „o revoltă armată”, după ce mercenarii lui Prigojin spun că au preluat controlul unui oraş din sudul ţării, în cadrul unei tentative de înlăturare a conducerii militare.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO