- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.04.2017, 16:26)
- Liviu Dadacus
PSD, nou RETREAT la Sinaia: Dragnea, Tăriceanu şi Grindeanu merg să semneze Legea salarizării
Proiectul privind Legea salarizării unitare va beneficia, joi, de un tratament deosebit, acesta urmând a fi semnat, la Sinaia, de liderii coaliţiei guvernamentale, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, dar şi de premierul Sorin Grindeanu, precum şi de parlamentarii PSD prezenţi.
Urmărește
1478 afișări
PSD, nou RETREAT la Sinaia: Dragnea, Tăriceanu şi Grindeanu merg să semneze Legea salarizării (Imagine: Alexandra Pandrea/ Mediafax Foto)
După retreat-ul de acum două săptămâni, al senatorilor PSD, care s-au reunit în Deltă, la Tulcea, a venit rândul deputaţilor să facă un demers asemănător, aceştia alegând să meargă la munte, la Sinaia, într-o deplasare care va începe miercuri seara şi se va termina vineri.
Profitând de această şedinţă a grupului parlamentar al PSD din Cameră, liderul social-democraţilor a convocat şi CExN, tot la Sinaia, această şedinţă urmând a se desfăşura joi, începând cu ora 11.00.
Dragnea şi Tăriceanu îşi doresc ca acest proiect de lege al salarizării unitare să constituie „capul de afiş” al reuniunilor succesive - CExN al PSD, şedinţa coaliţiei de guvernare şi şedinţa grupului PSD de la Cameră - desfăşurate joi la Sinaia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Situația de pe frontul din Ucraina se deteriorează. Ce îi cere viitoarea Administrație Trump lui Zelenski
-
USR cere numirea unui nou Avocat al Poporului: am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv
-
A greşit Zelenski că nu a acceptat propunerile Franţei şi ale SUA de la finalul anului 2022 şi din vara lui 2023, pentru un acord de încetare a focului?
-
Incendiile din California pun sub semnul întrebării organizarea Jocurilor Olimpice din 2028 la LA
În acest sens, Dragnea i-a invitat pe Tăriceanu şi pe Grindeanu la Sinaia, pentru a avea acolo o şedinţă a coaliţiei de guvernare cu un singur punct pe ordinea de zi – semnarea Legii salarizării.
Dragnea a anunţat deja că proiectul de lege privind salarizarea unitară este în prezent finalizat, iar legea va fi semnată ca iniţiativă parlamentară, urmând ca dezbaterea să aibă loc în Parlament.
Aceasta este şi motivul pentru care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a mai fost invitat la şedinţa coaliţiei, întrucât o discuţie pe tema Justiţiei ar risca să eclipseze discuţia despre Legea salarizării unitare, deşi Dragnea a precizat, recent, că se va discuta în coaliţie rezultatul evaluării făcute de Toader, dar nu neapărat despre menţinerea sau nu a acestuia în echipa guvernamentală.
Cu toate acestea, chiar dacă nu se va discuta în coaliţie, tema Justiţiei şi respectiv situaţia ministrului Tudorel Toader ar putea fi ridicată în cadrul CExN, acolo unde alte subiecte de discuţie i-ar putea viza pe fostul premier Victor Ponta, dar şi pe deputatul Cătălin Rădulescu, având în vedere nemulţumirile publice exprimate de liderul PSD, Liviu Dragnea, în legătură cu cei trei.
Din luările de poziţie de până acum nu reiese faptul că la CExN ar putea fi adoptate măsuri radicale, privind o eventuală retragere a sprijinului politic acordat lui Toader sau o excludere din partid a lui Ponta. În ceea ce îl priveşte pe Cătălin Rădulescu, acesta s-a „autosuspendat” din partid.
Liderul PSD Liviu Dragnea îşi doreşte, însă, ca CExN să adopte un mesaj public în legătură cu subiectele la zi, iar o altă nemulţumire publică exprimată de Dragnea l-a vizat pe senatorul PSD Ioan Deneş, a cărui declaraţie privind homosexualii a stârnit controverse în media.
Dragnea le-a transmis public PSD-iştilor care fac declaraţii despre homosexuali să îşi amintească faptul că PSD e un partid tolerant. El a arătat că această temă va fi discutat „mai apăsat” la Sinaia şi şi-a exprimat speranţa că aerul tare de munte le va creşte acestora puterea de înţelegere asupra faptului că în societatea românească trebuie să aibă loc toţi.
Citeşte şi: INTERVIU Sorin Grindeanu: Dacă nu facem ceva, devenim insulă în infrastructura europeană
Citeşte şi: USR: Dragnea, Grindeanu şi Bodog să refacă stocurile de vaccin anti-rujeolic, se vor epuiza la 1 mai
Citeşte şi: Sorin Grindeanu: Fondurile alocate Armatei vor fi cheltuite conform strategiei comune NATO
Citeşte şi: INTERVIU Grindeanu:Privesc cu umor declaraţii ale Opoziţiei. De ce să nu dezbatem legea salarizării?
Citește pe alephnews.ro: Calendarul alegerilor prezidențiale. Ce decizii ia Guvernul Ciolacu 2.0 săptămâna aceasta
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandal monstru după finala Casa iubirii: Acuzații de blat pentru Kanal D: V-ați bătut joc
CANCAN.RO
Cât a plătit un turist român pentru intrarea într-un aquapark cu apă termală, aflat la 20 km de granița României, după aderarea la Spațiul Schengen
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe