Stolojan consideră neîntemeiate declaraţiile lui Severin privind preşedinţia Comisiei LIBE
Theodor Stolojan a apreciat drept neîntemeiate declaraţiile făcute de Adrian Severin legat de atribuirea preşedinţiei Comisiei LIBE, explicând că Grupul PPE va deţine preşedinţiile a nouă Comisii parlamentare din 20 + 2 comisii plus subcomisii, iar în celelalte va avea vicepreşedinţi.
Europarlamentarul Theodor Stolojan (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
"În urma distribuirii preşedinţiilor de Comisii parlamentare potrivit sistemului matematic D'Hondt şi discuţiilor cu celelalte grupuri politice, grupul PPE a obţinut cu succes preşedinţiile Comisiilor pentru Afaceri Externe, Bugete şi Dezvoltare Regională, considerate comisii-cheie pentru grupul nostru", apreciază Theodor Stolojan, citat într-un comunicat difuzat de Biroul de presă al PDL.
"Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne s-a aflat printre priorităţile celor trei grupuri politice care au negociat, însă a fost distribuită în final Grupului Socialist", a mai spus el.
"Subliniez că, potrivit sistemului D'Hondt, în funcţie de dimensiunea grupurilor politice, acestora li se acordă preşedinţia uneia sau mai multor Comisii parlamentare, într-o anumită ordine. Grupul PPE va deţine preşedinţiile a nouă Comisii parlamentare din 20 + 2 comisii plus subcomisii, iar în comisiile unde nu avem preşedinţi vom avea vicepreşedinţi din partea grupului. În consecinţă, declaraţiile domnului Severin legate de atribuirea preşedinţiei Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne nu au temei", precizează şeful delegaţiei României în grupul PPE, Theodor Stolojan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: încă 150 de milioane de euro investiţi în sectorul energetic românesc
-
Accident grav la un telescaun din Spania. Zeci de persoane rănite, unele în stare gravă
-
Liderul opoziţiei conservatoare din Germania afirmă că Donald Trump va aduce claritate pentru Uniunea Europeană
Adrian Severin a anunţat, joi, câştigarea de către grupul socialiştilor din PE a Comisiei pentru libertăţi şi afaceri interne, apreciind că această comisie a fost dată "cu bucurie" socialiştilor, deoarece popularii nu au vrut ca Monica Macovei să ajungă la conducerea acesteia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO