- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.09.2011, 11:10)
- Miruna Badea ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SUA vor utiliza, "în măsura posibilului", cetăţeni şi firme româneşti pentru contracte la Deveselu
Acordul privind scutul antirachetă prevede că forţele Statelor Unite vor utiliza, "în măsura posibilului", persoane fizice şi juridice cu cetăţenie română ca furnizori de bunuri şi servicii pentru realizarea unor contracte în cadrul bazei de la Deveselu.
300 afișări
Documentul prevede că forţele americane de la Deveselu vor putea "să întreprindă măsuri de construcţie şi să facă modificări majore şi îmbunătăţiri şi să menţină, să întreţină şi să opereze instalaţii şi elemente de infrastructură pentru apărarea împotriva rachetelor balistice în Bază".
"În cursul unor astfel de activităţi, Statele Unite pot: (a) să utilizeze, modifice sau să demoleze instalaţii şi elemente existente de infrastructură în Facilitate; (b) să înlăture vegetaţia existentă; (c) să excaveze solul în Facilitate cu luarea în considerare corespunzătoare a legislaţiei române privind protejarea siturilor arheologice", prevede documentul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Spionii” ajung în Germania. Șase persoane au fost au fost acuzate că ar spiona pentru Rusia și China
-
Hamas a publicat un videoclip în care apar doi ostatici din Gaza
-
Atentatul de la Moscova. A fost arestată a 12-a persoană
-
Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a
Acordul obligă însă SUA să obţină autorizaţie din partea autorităţilor române, cu trimiterea prealabilă a documentaţiei necesare, în cazul unor măsuri de construcţie.
"Anterior începerii unei activităţi de construcţie referitoare la Bază, Statele Unite vor furniza României o planificare a activităţii de construcţie. Statele Unite vor transmite de asemenea toată documentaţia de construire relevantă înainte de a solicita autorizarea României. România va răspunde solicitării Statelor Unite pentru autorizare în treizeci de zile de la transmiterea oficială a documentelor relevante. În cazul unor construcţii în interiorul Bazei, dacă România nu emite autorizaţia în treizeci de zile, Statele Unite pot să înceapă activităţile de construcţie planificate", se arată în document.
Conform acordului, România va obţine autorizaţia necesară pentru construire în conformitate cu legislaţia română şi prevederile Acordului de cooperare în domeniul apărării şi cu aranjamentele de implementare aplicabile.
"În cazul construcţiilor în interiorul Bazei, această autorizaţie va permite Statelor Unite să înceapă construirea după ce treizeci şi cinci la sută din proiect este transmis României, în timp ce în cazul construcţiilor în afara Bazei şi în legătură cu ea, această autorizaţie va permite Statelor Unite să înceapă construirea după ce sută la sută din proiect este transmis României", stabileşte documentul.
În acest context, acordul menţionează explicit că "forţele Statelor Unite vor utiliza, în măsura posibilului, persoane fizice şi juridice locale ca furnizori de bunuri şi servicii pentru realizarea unor contracte, în măsura în care ofertele unor astfel de furnizori sunt competitive şi sunt cele mai avantajoase".
"În măsura posibilului, forţele Statelor Unite vor acorda contractorilor cetăţeni români şi persoane juridice înregistrate în România un tratament nu mai puţin favorabil ca acela acordat contractorilor care nu sunt cetăţeni români şi persoane juridice înregistrate în România", se arată în acord.
Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu a prezentat, vineri, la MAE principalele dispoziţii ale Acordului. Aurescu a condus echipa de negociere cu SUA pe tema scutului antirachetă. Discuţiile s-au purtat circa un an, documentul fiind semnat, la 13 septembrie, de Teodor Baconschi şi Hillary Clinton.
Citește pe alephnews.ro: Irakul incriminează relaţiile între persoane de acelaşi sex. Pedeapsa maximă este 15 ani de închisoare
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Die Welt a publicat acordul de pace pe care Ucraina și Rusia l-ar fi putut semna încă din aprilie 2022
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
CANCAN.RO
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe