Toni Greblă anunţă că cele 25 de OUG adoptate marţi nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial

Cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate marţi de Guvern nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial, întrucât a fost publicată decizia prin care Guvernul este demis prin moţiune de cenzură, a declarat Toni Greblă, pentru MEDIAFAX.

33698 afișări
Imaginea articolului Toni Greblă anunţă că cele 25 de OUG adoptate marţi nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial

Toni Greblă anunţă că cele 25 de OUG adoptate marţi nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial

„ Ordonanţele de urgenţă ale Guveernului care nu au fost transmise Camerei Deputaţilor şi Monitorului Oficial şi nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României după data la care a fost publicată moţiunea de cenzură prin care Guvernul a fost demis, nu mai pot fi publicate, deoarece Guvernul după această dată nu mai poate să ia nicio decizie cu privire la o ordonanţă de urgenţă sau alte mpsuri, altele decât interesează administrarea curentă a treburilor ţării”, a declarat Toni Greblă, fost judecător CCR, pentru MEDIAFAX.

El subliniază că Guvernul Orban rămâne interimar, astfel nu mai poate emite OUG.

„Nu vor mai fi publicate în Monitor, pentru că nimeni din structura SGG, direcţiei de pregătire a şedinţelor de guvern, Monitorul Oficial nu vor accepta să publice asemenea acte normative, care au ieşit dintr-un cadru constituţional reglementart foarte corect de lege. Guvernul interimar administrează problemele curente ale ţării. Nu mai pot adopta OUG”, a adăugat Greblă.

Guvernul Orban a fost demis, miercuri, după ce Parlamentul a adoptat moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici