- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (06.06.2013, 12:49)
- Andi Manciu , Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Unele teme de revizuire a Constituţiei au generat disensiuni în USL - surse
Unele teme de revizuire a Legii fundamentale, precum votul dat deja asupra definirii căsătoriei ca relaţie între un bărbat şi o femeie şi regimul interceptărilor, precum şi alte subiecte amânate la vot în Comisia de revizuire au generat disensiuni între liderii USL, susţin surse din Uniune. Premierul Victor Ponta a sosit, joi, la biroul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, el fiind însoţit de toţi parlamentarii social-democraţi membri ai comisiei de revizuire a Constituţiei.
749 afișări
Crin Antonescu si Victor Ponta (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
UPDATE Ponta şi parlamentarii PSD membri ai comisiei de revizuire a Constituţiei, la biroul lui Antonescu
Premierul Victor Ponta a sosit, joi, la biroul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, el fiind însoţit de toţi parlamentarii social-democraţi membri ai comisiei de revizuire a Constituţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicki Minaj a fost arestată pe un aeroport din Olanda cu câteva ore înainte de a susține un concert la Co-op Live din Manchester
-
„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor
-
MAE: Toţi cei şase români care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie
-
Acorduri importante semnate la BSDA. General Dynamics a semnat un acord cu Romarm pentru crearea unui centru de producere a muniţiei de calibru mare
În biroul preşedintelui Senatului se află liderul PNL Crin Antonescu, alături de membri liberali ai comisiei de revizuire.
Unele teme de revizuire a Legii fundamentale, precum votul dat deja asupra definirii căsătoriei ca relaţie între un bărbat şi o femeie şi regimul interceptărilor, precum şi alte subiecte amânate la vot în Comisia de revizuire au generat disensiuni între liderii USL, susţin surse din Uniune.
Sursele citate au precizat, joi, pentru MEDIAFAX, că aceste teme urmează să fie discutate între liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu în cursul zilei de joi, în pauza şedinţei Comisiei de revizuire.
Astfel, Victor Ponta ar urma să ajungă, potrivit surselor citate, la Parlament, la biroul preşedintelui Senatului Crin Antonescu.
La ora transmisterii acestei ştiri, Crin Antonescu se află la biroul său de la Senat, împreună cu mai mulţi liberali membri ai Comisiei de revizuire, printre care Tudor Chiuariu, George Scutaru, Dan Motreanu şi Alina Gorghiu.
Social-democraţii din Comisia de revizuire s-au reunit, în acelaşi timp, la Camera Deputaţilor.
Sursele citate au precizat că social-democraţii ar dori reluarea votului asupra amendamentului votat deja prin care căsătoria e definită ca relaţie între un bărbat şi o femeie şi menţinerea articolului din Constituţia actuală, care defineşte căsătoria ca relaţie dintre "soţi".
Amendamentul respectiv a fost votat cu largă majoritate în Comisie, atât de social-democraţi, cât şi de liberali.
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, miercuri, un amendament care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între "un bărbat şi o femeie", sintagmă care înlocuieşte cuvântul "soţi", prezent în textul actual al Legii fundamentale.
Citeşte şi:
NOUA CONSTITUŢIE: Amendamentul conform căruia familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, adoptat
Articolul 48, alineatul (1) din actuala Constituţie, care are conţinutul "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor" devine: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".
Amendamentul a fost iniţiat de deputaţii Florica Cherecheş, Grigore Crăciunescu şi Mircea Dolha. Un amendament în acest sens a fost transmis Comisiei de revizuire şi de către Biserica Ortodoxă Română. Amendamentul a fost adoptat cu 15 voturi "pentru" şi 3 abţineri. Deputaţii PNL Petre Roman, George Scutaru şi Alina Gorghiu sunt cei care s-au abţinut.
Preşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că va fi prevăzută posibilitatea ca procurorul, în cazuri excepţionale, să poată dispună interceptarea convorbirilor sau măsuri similare, fiind în discuţie însă perioada luării acestor măsuri.
Preşedintele Comisiei a susţinut că au fost o serie de amendamente a căror discuţie a fost amânată "din motive mai curând tehnice".
În cazul regimului interceptărilor, Antonescu a afirmat că nu se are în vedere eliminarea posibilităţii ca procurorul să dispună interceptarea în cazuri de urgenţă pentru o perioadă limitată.
"În ceea ce priveşte perioada de ascultare pe care procurorul o poate decide, a rămas o discuţie de natură tehnică, între 24 de ore şi 48 de ore (perioada maximă pe care un procuror poate dispune interceptarea, n.r.) Sunt mai mult chestiuni tehnice, de principiu a existat un consens în ideea întăririi şi garantării acestor drepturi, drepturile persoanei socotite în principiu inviolabile", a susţinut liderul PNL.
Comisia de revizuire a Constituţiei şi-a suspendat, marţi seară, lucrările, fiind invocată lipsa de cvorum, chiar când se afla în discuţie reglementarea privind regimul interceptărilor, după adoptarea amendamentului care instituie autorizarea acestora de către judecător.
Grupul PNL a propus o serie de amendamente care descriu în Constituţie mecanismul prin care este posibilă interceptarea convorbirilor sau a altor tipuri de comunicaţii.
Primul amendament priveşte autorizarea de către instanţa de judecată a oricăror interceptări.
"Interceptarea convorbirilor şi comunicărilor, percheziţia informatică şi accesul la un suport informatic, obţinerea listei convorbirilor telefonice, reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale, identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii sau a unui punct de acces la un computer ori alte asemenea tehnici, se dispun de judecător, în condiţiile legii", reprezintă amendamentul pe care membrii Comisiei de revizuire a Constituţiei l-au adoptat.
La acest amendament Comisia a convenit şi introducerea a sintagmei privind obţinerea "datelor de localizare" sau "înregistrarea în mediul ambiental".
Un al doilea amendament al PNL preciza că "în cazul în care există urgenţă deosebită în luarea uneia din măsurile prevăzute la alin.(2), procurorul poate să dispună prin ordonanţă, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, luarea măsurii pe o perioadă de cel mult 48 de ore".
"Îndată după luarea măsurii, procurorul se adresează instanţei de judecată competente care decide asupra măsurii dispuse de procuror şi, dacă s-a cerut, asupra luării măsurii în continuare. Dacă măsura dispusă de procuror este infirmată, instanţa va dispune, când este cazul, distrugerea probelor obţinute, care se realizează de procuror pe bază de proces-verbal, ce se depune la instanţă", arăta textul susţinut de liberali.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Hailey Bieber a dezvăluit indicii despre sexul viitorului său bebeluș, într-o postare pe Instagram. Reacția fanilor
Citește pe www.zf.ro: Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor
Citește pe www.zf.ro: Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FOTO. Priscilla Presley și-a cumpărat rochia de mireasă, dezghiată, împreună cu un logodnic fals. Cum și-a ales actrița ținuta pentru ziua cea mare
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Probleme la vârful unui imperiu european de miliardari: Acţionarii Peugeot s-au întors împotriva familiei franceze care deţine gigantul auto. Lista nemulţumirilor este lungă, iar investitorii critică totul de la strategia de investiţii la guvernanţă şi pierderile de pe bursă
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea Bălan și Gina Pistol au COMIS-O!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe