Val de critici, ironii şi jigniri pe contul de Facebook al lui Iohannis: „Domnule preşedinte, sunteţi bine?”

  • Numeroase comentarii negative, ironii şi jigniri au apărut pe contul de FB al preşedintelui Klaus Iohannis după ce şeful statului a postat un mesaj despre criza politică.
  • „Domnule Preşedinte, sunteţi bine? Clipiţi de două ori”, scrie un român.
40225 afișări
Imaginea articolului Val de critici, ironii şi jigniri pe contul de Facebook al lui Iohannis: „Domnule preşedinte, sunteţi bine?”

Val de critici, ironii şi jigniri pe contul de Facebook al lui Iohannis: „Domnule preşedinte, sunteţi bine?”

Mesajul care a stârnit numeroase comentarii este despre criza politică din România.

„Guvernul a căzut victimă orgoliilor unor politicieni care nu au în spate nicio gândire pentru români. Politicienii care au votat moţiunea de cenzură au dorit să arate pur şi simplu că au voturi suficiente. USR, care s-a dat mare partid reformist, nu doar că a abandonat guvernarea din motive de ei ştiute, dar s-a aliat cu PSD şi cu AUR şi au dărâmat guvernul. Voi invita luni partidele parlamentare la consultări şi voi încerca, împreună cu cei mai maturi, mai responsabili, să găsim o ieşire din această criză. Nu ştiu dacă această primă rundă de discuţii va duce la o soluţie, dar sunt total implicat şi hotărât să găsesc împreună cu partidele care au maturitatea politică necesară o ieşire, fiindcă nu putem să stăm peste iarnă fără guvern cu puteri depline, în plin val patru al pandemiei de COVID-19 şi într-o criză a preţurilor la energie”, este mesajul preşedintelui Klaus Iohannis publicat pe Facebook.

În câteva minute, peste 500 de persoane au comentat mesajul, cele mai multe fiind critici la adresa preşedintelui.

„Aţi căzut rău de tot într-o penibilitate doar de dumneavoastră ştiută. Pe lângă USRPLUS jigniţi fără nonşalanţă mii de oameni care au stat ore în şir să vă voteze, printre care mă număr. Ruşine !!”, a scris un bărbat completat imediat de altul. „Se pare că aţi ales să ieşiţi din politică în cel mai josnic mod posibil! O alta pată neagra în scurta istorie de 30 de ani a românilor!”.

„Un preşedinte care postează mesaje pe Facebook ca un adolescent, ca şi cum toată populaţia României urmăreşte contul dumnealui cu sufletul la gură, este de o penibilitate cum n-am văzut”, a comentat alt bărbat.

Multe comentarii sunt jignitoare, iar oamenii cer demisia sau sunt ironici cu preşedintele Iohannis.

Domnule Preşedinte, sunteţi bine? Clipiţi de două ori!”, glumeşte un român, iar altul trage concluzia: „Domnu' preşedinte mare circar mai sunteţi”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici